Meniu

Caută pe PresaSM

0

Judecătorii sătmăreni nu participă la protestele din justiție

Judecătorii sătmăreni spun că deocamdată nu vor participa la proteste. O decizie în acest sens urmează să fie luată separat și de către procurori, care au avut deja în această dimineață o ședință, iar...

Judecătorii sătmăreni nu participă la protestele din justiție

Judecătorii sătmăreni spun că deocamdată nu vor participa la proteste. O decizie în acest sens urmează să fie luată separat și de către procurori, care au avut deja în această dimineață o ședință, iar discuțiile urmează să fie reluate.  Judecătorii sătmăreni nu se vor alătura protestelor, cel puțin deocamdată, spune purtătorul de cuvânt al Tribunalului Satu Mare, Diana Sângeorzan.
"Conducerea Tribunalului Satu Mare nu a fost informată cu privire la un protest. Atât putem să vă spunem deocamdată," a precizat Diana Sângerozan pentru PresaSM.
Procurorii dezbat în cadrul ședinței adunării generale dacă vor participa sau nu la proteste. Un apel al FRJ a fost lansat în această dimineață către toți magistrații. S-a solicitat convocarea adunărilor generale la nivel de parchete și instanțe, pentru a bloca OUG-urile criticate de organismele internaționale. Primii care au răspuns pozitiv au fost magistrații Tribunalului Cluj. După un protest de o jumătate de oră, judecătorii au venit și cu o listă de revendicări, printre care limitarea legiferării prin OUG în domeniul justiției. Magistrații Tribunalului Cluj vor suspenda activitatea instanței pe parcursul săptămânii viitoare și anunță că vor fi judecate doar cazurile grave. Forumul Judecătorilor a criticat toate inițiativele legislative din justiție, care, spun reprezentanții, au menținut sistemul și magistrații într-o stare de alertă. Au criticat și legea recursului compensatoriu, despre care au precizat că a "influențat negativ [...] sentimentului de linişte şi încredere a cetăţenilor". Acest lucru s-a simțit și la nivelul instanțelor, a spus FJR, instanțe "care trebuie să asigure ţinerea sub control a fenomenului infracţional, în condiţiile unei creşteri constante a volumului de activitate şi al subdimensionării schemelor de personal." Citește și: Magistrații sătmăreni, îngrijorați de creșterea violenței extreme Și-a terorizat părinții. Cum au reacționat polițiștii sătmăreni Protest pentru Kovesi la Satu Mare. Câte persoane au susținut-o în stradă pe fosta șefă DNA

Citește și

Au intrat în curtea unui localnic și ar fi tăbărât pe el cu pumnii, în județul Satu Mare
Actualitate

Au intrat în curtea unui localnic și ar fi tăbărât pe el cu pumnii, în județul Satu Mare

acum 29 minute
FOTO. Un tânăr austriac (18 ani) s-a răsturnat cu mașina la Botiz. O minoră (16 ani), la Urgență
Actualitate

FOTO. Un tânăr austriac (18 ani) s-a răsturnat cu mașina la Botiz. O minoră (16 ani), la Urgență

acum 2 ore
Prăpăd la Bacalaureatul de toamnă, în Satu Mare: două treimi dintre candidați au picat cu brio
Actualitate

Prăpăd la Bacalaureatul de toamnă, în Satu Mare: două treimi dintre candidați au picat cu brio

acum 2 ore
FOTO. Mașină răsturnată în șanț, între Botiz și Ciuperceni. Poliția și salvatorii au intervenit
Actualitate

FOTO. Mașină răsturnată în șanț, între Botiz și Ciuperceni. Poliția și salvatorii au intervenit

acum 3 ore
FOTO. Bărbat din județul Satu Mare căutat de Poliție. L-ați văzut?!
Actualitate

FOTO. Bărbat din județul Satu Mare căutat de Poliție. L-ați văzut?!

acum 5 ore
Noapte cu ghinion pentru un tânăr șofer din Satu Mare. A făcut accident după ce a băut
Actualitate

Noapte cu ghinion pentru un tânăr șofer din Satu Mare. A făcut accident după ce a băut

acum 7 ore
„Pușcăriile pline” nu vor opri drogurile. Avertismentul unui cunoscut avocat din Satu Mare, Ciprian Ardelean
Actualitate

„Pușcăriile pline” nu vor opri drogurile. Avertismentul unui cunoscut avocat din Satu Mare, Ciprian Ardelean

acum 7 ore
Angajat al Tribunalului Satu Mare, condamnat pentru furt. Infracțiunea, comisă chiar în Palatul de Justiție
Actualitate

Angajat al Tribunalului Satu Mare, condamnat pentru furt. Infracțiunea, comisă chiar în Palatul de Justiție

acum 8 ore
Investiție majoră în județul Satu Mare: baterie uriașă de stocare a energiei electrice
Actualitate

Investiție majoră în județul Satu Mare: baterie uriașă de stocare a energiei electrice

acum 8 ore
Scandal în județul Satu Mare. Un tânăr a atacat cu o piatră autospeciala Poliției și i-a spart geamul
Actualitate

Scandal în județul Satu Mare. Un tânăr a atacat cu o piatră autospeciala Poliției și i-a spart geamul

acum 10 ore
Mamă și fiică, amazoanele din Satu Mare. Și-ar fi bătut ruda cu bâtele timp de 30 de minute
Actualitate

Mamă și fiică, amazoanele din Satu Mare. Și-ar fi bătut ruda cu bâtele timp de 30 de minute

acum 10 ore
IMPORTANT. Fără stres după accident: service-ul auto care se ocupă de asigurări, acte și îți oferă mașină la schimb
Actualitate

IMPORTANT. Fără stres după accident: service-ul auto care se ocupă de asigurări, acte și îți oferă mașină la schimb

acum 11 ore

Dezvoltat cu de Ottoweb

Altă știre 0/0
Comentarii Anchete Politică Necitite