Meniu

Caută pe PresaSM

0

Legea porcului: Se interzice deţinerea scroafelor în gospodărie şi hrănirea porcilor cu resturi alimentare

Senatul a aprobat recent Legea porcului, care prevede, printre altele, o serie de reguli pentru crescătorii de porci, inclusiv cei care cresc maximum 5 porci în gospodărie. Proiectul a fost deja trimi...

Legea porcului: Se interzice deţinerea scroafelor în gospodărie şi hrănirea porcilor cu resturi alimentare

Senatul a aprobat recent Legea porcului, care prevede, printre altele, o serie de reguli pentru crescătorii de porci, inclusiv cei care cresc maximum 5 porci în gospodărie. Proiectul a fost deja trimis spre aprobare Camerei Deputaţilor, care este for decizional, informează adevărul.ro

Astfel în forma adoptată de Senat la data de 22 noiembrie se menţionează obligaţiile crescătorilor de porcine.

Astfel, crescătorii au obligaţia:

  • de a solicita înregistrarea exploataţiei în Sistemul Naţional de Identificare şi înregistrare a Animalelor;
  • de a solicita identificarea porcinelor si inregistrarea acestora în Baza Naţională de Date, componentă a Sistemului Naţional de Identificare şi înregistrare a Animalelor, precum şi toate mişcările şi evenimentele la care sunt supuse animalele, conform prevederilor sanitar-veterinare în vigoare.
  • respectării cerinţei de a achiziţiona porcine vii numai dacă sunt identificate conform cerinţelor legale în vigoare şi dacă sunt însoţite de documentele prevăzute de legislaţia în vigoare.
  • să solicite înregistrarea în Baza Naţională de Date, a porcinelor cumpărate, în termenul prevăzut de legislaţia în vigoare.

În ceea ce priveşte cerinţele de biosecutitate pentru exploataţiile non-comerciale (adică pentru maximum cinci porci crescuţi pentru consum propriu), acestea sunt:

a) să nu hrănească porcinele cu resturi alimentare şi/sau cu alte subproduse de origine animală;
b) să deţină porcine în spaţii îngrădite, fără posibilitatea de a veni în contact cu porcinele deţinute din alte exploataţii sau cu porci sălbatici;
c) să îngrijească porcinele astfel încât să nu existe posibilitatea de contact între porcinele din exploataţie şi orice carcasă sau parte de carcasă provenite de la porcii sălbatici - porci vânaţi sau morţi, carne şi subproduse rezultate de la acestea;
d) să ofere facilităţi pentru persoana care lucrează cu porcinele în vederea schimbării hainelor şi încălţămintei la intrarea şi ieşirea în/din adăpostul porcinelor;
e) să amenajeze dezinfectoare pentru încălţăminte, atât la intrarea, cât şi la ieşirea din adăpost;
f) să nu intre în adăpost de porcine, timp de 48 ore, dacă participă la activităţi de vanătoare;
g) să notifice medicul veterinar oficial/medicul veterinar de liberă practică împutemicit cu privire la:

orice modificare a stării de sănătate a porcinelor;

orice sacrificare pentru consum familial efectuată în exploataţie, precum şi orice modificare constatată la nivelul carcasei şi/sau organelor, ca urmare a sacrificării porcinelor în vederea consumului familial;

orice mortalitate aparută la porcinele pe care le deţine în exploataţie;

h) echipamentele, ustensilele utilizate la îngrijirea porcinelor din exploataţie să fie folosite exclusiv acestei activităţi;
i) să fie evitate sau excluse vizitele nejustificate ale unor persoane străine/neavizate la nivelul adăpostului porcinelor;
j) să nu crească în exploataţie scroafe şi/sau vieri folosiţi pentru reproducere - această condiţie nu se aplică exploataţiilor comerciale;
k) să nu hrăneasca porcinele cu furaje de origine vegetală pe o perioadă de cel puţin 30 de zile de la recoltarea acestora;
l) să nu foloseasca aşternut vegetal pe o perioada de cel puţin 90 de zile de la recoltare.

ANSVSA şi Ministerul Agriculturii vor elabora şi promova, prin ordin comun, în termen de 45 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei legi, ghiduri de bune practici privind implementarea principiilor şi cerinţelor de biosecuritate pentru fiecare dintre tipurile de exploataţii de creştere a porcinelor din România.

Pentru exploataţiile de tip familial şi exploataţiile de tip semideschis pentru rasele autohtone acestea vor conţine inclusiv formularele necesare autorizării sanitar-veterinare.

Amenzile pentru nerespectarea prevederilor sus-menţionate sunt cuprinse între 5.000 şi 18.000 de lei.

SURSA: adevărul.ro

Citește și

FOTO. Pieton în stare gravă, lovit de un BMW pe ”zebră”. Mașina s-a oprit după 54 de metri
Actualitate

FOTO. Pieton în stare gravă, lovit de un BMW pe ”zebră”. Mașina s-a oprit după 54 de metri

acum 10 ore
LISTĂ. Prețurile carburanților continuă să scadă în Satu Mare. Motorina scade sub 9 lei, benzina scade spre 8 lei
Actualitate

LISTĂ. Prețurile carburanților continuă să scadă în Satu Mare. Motorina scade sub 9 lei, benzina scade spre 8 lei

acum 15 ore
FOTOGALERIE. Invazie de persoane fără adăpost pe malul Someșului, în zona de picnic din Satu Mare!
Actualitate

FOTOGALERIE. Invazie de persoane fără adăpost pe malul Someșului, în zona de picnic din Satu Mare!

acum 15 ore
Mii de hectare, în special livezi, afectate de îngheț la Satu Mare. Se vor face verificări în teren
Actualitate

Mii de hectare, în special livezi, afectate de îngheț la Satu Mare. Se vor face verificări în teren

acum 17 ore
Fugar din Satu Mare, identificat în Belgia! Adus ASTĂZI sub escortă în arestul IPJ Satu Mare 
Actualitate

Fugar din Satu Mare, identificat în Belgia! Adus ASTĂZI sub escortă în arestul IPJ Satu Mare 

acum 18 ore
SATU MARE. Fără permis, a intrat cu ATV-ul într-o mașină. Două victime și o gafă făcută de mulți sătmăreni
Actualitate

SATU MARE. Fără permis, a intrat cu ATV-ul într-o mașină. Două victime și o gafă făcută de mulți sătmăreni

acum 19 ore
Amenzi de mii de lei pentru crescătorii din animale dintr-o localitatea sătmăreană. DSVSA a fost în control
Actualitate

Amenzi de mii de lei pentru crescătorii din animale dintr-o localitatea sătmăreană. DSVSA a fost în control

acum 20 ore
Controalele înainte de Paște la Satu Mare s-au lăsat cu amenzi consistente. Ce nereguli au găsit cei de la DSVSA
Actualitate

Controalele înainte de Paște la Satu Mare s-au lăsat cu amenzi consistente. Ce nereguli au găsit cei de la DSVSA

acum 20 ore
FOTO. Accident pe DN19, Satu Mare - Baia Mare. Impact între un autoturism și un microbuz școlar
Actualitate

FOTO. Accident pe DN19, Satu Mare - Baia Mare. Impact între un autoturism și un microbuz școlar

acum 21 ore
Incident grav la un mare spital din țară. Un bărbat a furat o țeavă şi un robinet și a lăsat pacienții de la ATI fără oxigen
Actualitate

Incident grav la un mare spital din țară. Un bărbat a furat o țeavă şi un robinet și a lăsat pacienții de la ATI fără oxigen

acum 21 ore
Cum va fi vremea în weekend la Satu Mare. Când scad, din nou, temperaturile
Actualitate

Cum va fi vremea în weekend la Satu Mare. Când scad, din nou, temperaturile

acum 21 ore
Dosar DNA. Fermierul din județul Satu Mare care făcea bani grei din pix, la propriu
Actualitate

Dosar DNA. Fermierul din județul Satu Mare care făcea bani grei din pix, la propriu

acum 22 ore

Dezvoltat cu de Ottoweb

Alte știri pentru tine

Altă știre 0/0
Comentarii Anchete Politică Necitite