Meniu

Caută pe PresaSM

0

Luptă contracronometru pentru salvarea unui sătmărean. Preluat cu elicopterul SMURD

Conform informațiilor PresaSM, un bărbat în vârstă de 73 de ani, din municipiul Satu Mare, a fost transportat de urgență cu ambulanța la Unitatea de Primiri Urgențe din cadrul Spitalul Județean de Urg...

Luptă contracronometru pentru salvarea unui sătmărean. Preluat cu elicopterul SMURD

Conform informațiilor PresaSM, un bărbat în vârstă de 73 de ani, din municipiul Satu Mare, a fost transportat de urgență cu ambulanța la Unitatea de Primiri Urgențe din cadrul Spitalul Județean de Urgență Satu Mare, după ce a suferit un traumatism cranio-cerebral acut în urma unei căderi accidentale produse la domiciliu, de la același nivel.

Potrivit informațiilor medicale obținute de PresaSM, pacientul a fost adus conștient la spital, fiind preluat imediat de echipa medicală de gardă. Acesta a fost investigat complet, conform protocolului aplicat în astfel de cazuri, fiind supus mai multor examinări clinice și imagistice pentru evaluarea stării generale și identificarea eventualelor leziuni interne.

În urma investigațiilor efectuate, medicii au constatat apariția unei complicații la nivelul coloanei vertebrale, situație care a impus transferul pacientului către o unitate medicală de specialitate.

Astfel, s-a decis transferul aerian al bărbatului la Clinica de Neurochirurgie Cluj-Napoca, unde acesta urmează să beneficieze de îngrijiri medicale de specialitate și investigații suplimentare.

Intervenția rapidă a echipajului medical și evaluarea promptă realizată în cadrul UPU au fost esențiale pentru stabilizarea pacientului și direcționarea acestuia către centrul medical adecvat complexității cazului.

Citește și

VIDEO. O gașcă de puștani bate adolescenți pe stradă, în Satu Mare. Violențe ieșite din comun
Actualitate

VIDEO. O gașcă de puștani bate adolescenți pe stradă, în Satu Mare. Violențe ieșite din comun

acum 7 ore
Sătmărean preluat în stare critică de un elicopter SMURD. Transferat de urgență
Actualitate

Sătmărean preluat în stare critică de un elicopter SMURD. Transferat de urgență

acum 9 ore
FOTO/VIDEO. Incendiu în centrul Careiului. Mercedes făcut scrum. Pompierii au rămas parțial fără apă
Actualitate

FOTO/VIDEO. Incendiu în centrul Careiului. Mercedes făcut scrum. Pompierii au rămas parțial fără apă

acum 9 ore
FOTO/VIDEO. Motocicliștii, luați în vizor de polițiștii din Satu Mare. În câte accidente au fost implicați anul acesta
Actualitate

FOTO/VIDEO. Motocicliștii, luați în vizor de polițiștii din Satu Mare. În câte accidente au fost implicați anul acesta

acum 12 ore
Incendiu la o casă din județul Satu Mare. Mobilizare a Pompierilor
Actualitate

Incendiu la o casă din județul Satu Mare. Mobilizare a Pompierilor

acum 14 ore
Fostul șef de post din Porumbești, reacție dură după imaginile cu polițistul intimidat: ”Dacă te lași după ei ești mâncat!”
Actualitate

Fostul șef de post din Porumbești, reacție dură după imaginile cu polițistul intimidat: ”Dacă te lași după ei ești mâncat!”

acum 15 ore
FOTO. Două șoferițe (60 si 67 ani) implicate in accidentul din Carei. Mașină răsturnată, victimă încarcerată
Actualitate

FOTO. Două șoferițe (60 si 67 ani) implicate in accidentul din Carei. Mașină răsturnată, victimă încarcerată

acum 15 ore
FOTO. Accident grav, mașină răsturnată si victime încarcerate in Carei
Actualitate

FOTO. Accident grav, mașină răsturnată si victime încarcerate in Carei

acum 16 ore
VIDEO. Ucigașul fetei de 18 ani a recunoscut motivul crimei. Fusese eliberat condiționat de Judecătoria Satu Mare
Actualitate

VIDEO. Ucigașul fetei de 18 ani a recunoscut motivul crimei. Fusese eliberat condiționat de Judecătoria Satu Mare

acum 17 ore
Radiografia fiscală a județului Satu Mare. Comunele în care unul din cinci locuitori nu și-a plătit taxele locale
Actualitate

Radiografia fiscală a județului Satu Mare. Comunele în care unul din cinci locuitori nu și-a plătit taxele locale

acum 19 ore
HARTA sărăciei. Care sunt cele mai afectate localități din județul Satu Mare
Actualitate

HARTA sărăciei. Care sunt cele mai afectate localități din județul Satu Mare

acum 20 ore
Răcire burscă a vremii la Satu Mare. Meteorologii anunță și furtuni
Actualitate

Răcire burscă a vremii la Satu Mare. Meteorologii anunță și furtuni

acum 20 ore

Dezvoltat cu de Ottoweb

Alte știri pentru tine

Altă știre 0/0
Comentarii Anchete Politică Necitite