Mii de elevi din județ nu sunt păziți. Unii au fost victime ale unor infracțiuni
La nivelul județului Satu Mare sunt 132 unități de învățământ, care sunt frecventate de circa 51.211 de elevi. Toate școlile sunt în responsabilitatea efectivelor de poliţie din cadrul Inspectoratului...
La nivelul județului Satu Mare sunt 132 unități de învățământ, care sunt frecventate de circa 51.211 de elevi. Toate școlile sunt în responsabilitatea efectivelor de poliţie din cadrul Inspectoratului Județean de Poliție Satu Mare, iar pentru fiecare unitate de învățământ a fost desemnat cel puțin câte un polițist care răspunde de prevenirea şi combaterea fenomenului ilicit în incinta acestora.
Cu toate acestea, în primul semestru a anului școlar 2019-2020 au fost sesizate opt infracțiuni.
Una dintre principalele cauze care au favorizat producerea faptelor antisociale o reprezintă lipsa, în unele cazuri, unor forme de pază și supraveghere eficiente. Astfel, dintre cele 132 de unități de învățământ, 74 de grădinițe și 47 de școli gimnaziale nu dispun de nici un fel de formă de pază sau sisteme de supraveghere video.
Printre propunerile pentru îmbunătățirea climatului de siguranţă publică în zona unităților de învăţământ preuniversitar în perioada următoare se numără asigurarea cu mijloace de pază, cu accent pe cele de supraveghere video, a tuturor unităților de învățământ preuniversitar și responsabilizarea unor persoane, fie cadre didactice, fie alte categorii de angajați din unitățile școlare, pentru supravegherea și monitorizarea elevilor, în timpul și în afara orelor de curs, respectiv pe timpul pauzelor.
Cele 132 de unități de învățământ cu personalitate juridică dețin 476 de clădiri, dintre care pentru zece unităţi de învăţământ din mediul rural s-a emis decizie de suspendare temporară a activităţii.
Dintre cele 476 de clădiri, 106 nu necesită Autorizaţii de Securitate la Incendiu - fiind clădiri construite înainte de 1992 și asupra cărora nu s-au realizat intervenţii, 161 de clădiri sunt neautorizate, iar restul autorizate.
De menţionat faptul că legislaţia specifică şi obligaţiile administratorilor imobilelor şi a directorilor unităţilor de învăţământ au fost prezentate de-a lungul anilor în şedinţele organizate la nivelul Instituţiei Prefectului, Inspectoratului Şcolar Judeţean şi a unităţilor administrativ teritoriale. În ultimii ani, datorită acestor întâlniri periodice s-a reuşit autorizarea mai multor clădiri cu destinaţia - unitate de învăţământ.
Citește și
Actualitate
FOTO/VIDEO. Incendiu uriaș de vegetație la Certeze. Pompierii luptă cu mai multe focare
Actualitate
FOTO/VIDEO. Cine este tânărul căutat în apele Someșului. Ce spun martorii despre când l-au văzut ultima dată pe Vasile
Actualitate
FOTO/VIDEO. Operațiune de salvare în Centrul Sătmarului. Tânăr luat de ape. Intervin pompierii
Actualitate
FOTO. Drumul Național 1F, Satu Mare - Cluj, blocat! Stâlp căzut pe șosea, spulberat de o mașină
Actualitate
FOTO/VIDEO. Accident rutier pe B-dul Lucian Blaga din municipiul Satu Mare
Actualitate
Ai nuntă/botez? Mare atenție cui îi dai camera pe mână! Piața din Satu Mare, invadată de amatori
Actualitate
FOTO/VIDEO. Accident devastator, cu 12 morți, în țara vecină. Autocarul se îndrepta spre Nyíregyháza
Actualitate
Doi soți din Satu Mare, el polițist, ea inspector DSP, condamnați pentru luare de mită. Au primit parfumuri, bani și alte bunuri pentru „servicii”
Actualitate
Două zile de Cod galben la Satu Mare. Meteorologii au emis și o informare de vreme rea
Actualitate