Ministerul Apărării, sătmăreanul Gabriel Leș: ”Nu mă simt vinovat că nu am făcut armata”
Gabriel Leş nu se simte vinovat că, deşi nu a făcut armata, a ajuns ministru al Apărării. ”N-am fost luat de pe stradă şi adus în Ministerul Apărării ca secretar de stat“, susţine Leş. Ministrul Apără...
Gabriel Leş nu se simte vinovat că, deşi nu a făcut armata, a ajuns ministru al Apărării. ”N-am fost luat de pe stradă şi adus în Ministerul Apărării ca secretar de stat“, susţine Leş. Ministrul Apărării invocă faptul că, în momentul în care trebuia să meargă în armată, începuse a doua facultate.
”Văd că a fost o mare dezbatere pe această temă multă vreme. Vreau să vă spun că începusem a doua facultate când s-a ridicat obligativitatea, când s-a suspendat obligativitatea serviciului militar. N-as fi avut nicio problemă să o fac. Mi-ar fi făcut plăcere să o fac, dar pe de altă parte aşa este legea la acest moment. Ministrul este numit politic. Nu vreau să mă simt vinovat că nu am făcut armata şi astăzi sunt în ministrul Apărării Naţionale în condiţiile în care am şi experienţă ca fost secretar, adică n-am fost luat de pe stradă şi am fost adus în Ministerul Apărării ca secretar de stat”, a spus ministrul Apărării, Gabriel Leş, la RealitateaTV.
De asemenea, întrebat dacă i-ar face plăcere să meargă în armată, chiar şi în condiţiile din prezent, Gabriel Leş a răspuns: „Asta ar însemna armata profesionistă, nu aş putea să vă spun la momentul ăsta, dar armata obligatorie aş fi făcut-o cu plăcere”.
La începutul anului, ministrul Apărării, Gabriel Leş, a recunoscut, pe Facebook, că nu a făcut armata. Demnitarul a invocat faptul că era student, iar până la terminarea studiilor România trecuse la armată de profesionişti.
SURSA: adevarul.ro
Citește și
Actualitate
Un nou clan tulbură liniștea în municipiul Satu Mare. Bătaie în cluburi și lângă școli
Actualitate
FOTO. Incendiu la anexa unei fabrici din municipiul Satu Mare. Mobilizare a pompierilor
Actualitate
Am aflat când se deschide sezonul la ștrandul termal din Tășnad. Un nou sezon plin de surprize și distracție
Actualitate
Un nou supermarket se va construi în municipiul Satu Mare. Lângă Piața de Vechituri
Actualitate
Scandal violent într-un bar din Carei: un individ a înjunghiat un bărbat în plină zi
Actualitate
FOTO. Pieton în stare gravă, lovit de un BMW pe ”zebră”. Mașina s-a oprit după 54 de metri
Actualitate
LISTĂ. Prețurile carburanților continuă să scadă în Satu Mare. Motorina scade sub 9 lei, benzina scade spre 8 lei
Actualitate
FOTOGALERIE. Invazie de persoane fără adăpost pe malul Someșului, în zona de picnic din Satu Mare!
Actualitate
Mii de hectare, în special livezi, afectate de îngheț la Satu Mare. Se vor face verificări în teren
Actualitate
Fugar din Satu Mare, identificat în Belgia! Adus ASTĂZI sub escortă în arestul IPJ Satu Mare
Actualitate
SATU MARE. Fără permis, a intrat cu ATV-ul într-o mașină. Două victime și o gafă făcută de mulți sătmăreni
Actualitate