Asociația Județeană a Pensionarilor Satu Mare a sărbătorit Ziua Internațională a Vârstnicilor. Printre invitați au fost și cei din conducerea PSD Satu Mare, inclusiv președintele Mircea Govor, care și-a reiterat susținerea pentru proiectele importante pentru seniori.
Govor a precizat că va continua să susțină în Parlamentul României inițiativele care vin să sprijine seniorii. Politicianul a subliniat obligațiile pe care societatea le are față de vârsnicii care au construit comunitățile în care trăim astăzi.
"Respect și recunoștință pentru seniorii noștri Astăzi am avut bucuria de a fi alături de membrii Asociației Județene a Pensionarilor Satu Mare, condusă cu dăruire de doamna președinte Haidu Livia, pentru a sărbători Ziua Internațională a Persoanelor Vârstnice. Am transmis tuturor seniorilor urările mele de sănătate, liniște și mulți ani frumoși, asigurându-i, totodată, de sprijinul meu constant în calitate de deputat în Parlamentul României și președinte PSD Satu Mare. Seniorii noștri sunt cei care au clădit, prin muncă și sacrificiu, comunitățile în care trăim astăzi. Lor le datorăm recunoștință și politici publice corecte, care să le asigure demnitate și siguranță. La mulți ani tuturor seniorilor sătmăreni și din întreaga țară!", a spus Mircea Govor.