O delegație formată din 50 de membri ai PSD Satu Mare, în frunte cu președintele PSD Mircea Govor, a fost prezentă la Bruxelles, la invitația europarlamentarului Gheorghe Cârciu.
"Am fost prezent la Bruxelles, în Parlamentul European, împreună cu o delegație formată din 50 de membri ai PSD Satu Mare, la invitația europarlamentarului Gheorghe Cârciu, președinte PSD Diaspora și vicepreședinte PSD pentru identitate națională și diaspora. Ne-a primit cu deschidere, profesionalism și – cel mai important – cu vești bune pentru România și pentru românii de pretutindeni", a spus președintele Mircea Govor.
Discuțiile purtate s-au axat, potrivit liderului social-democrat, pe rolul și poziția țării noastre în cadrul Uniunii Europene.
"În cadrul vizitei, vicepreședintele Parlamentului European, Victor Negrescu, și europarlamentarul Gheorghe Cârciu ne-au prezentat, într-un mod foarte aplicat, rolul și poziția României în arhitectura europeană. Am discutat despre: evoluția proiectului european în actualul context geopolitic, direcțiile strategice ale Uniunii pentru perioada următoare, provocările administrativ-economice cu care se confruntă statele membre și necesitatea unei Europe mai unite, mai echitabile și mai aproape de cetățeni.
Pentru delegația PSD Satu Mare, întâlnirea a reprezentat un prilej concret de a vedea cum se iau deciziile la nivel european și cum pot fi apărate mai eficient interesele comunităților pe care le reprezentăm, inclusiv ale județului nostru.
Mulțumesc europarlamentarului Gheorghe Cârciu pentru invitație, sprijin și pentru oportunitatea de a aduce județul Satu Mare mai aproape de mecanismele decizionale ale Uniunii Europene, precum și vicepreședintelui Parlamentului European, Victor Negrescu, pentru prezentarea clară a rolului esențial al Uniunii Europene și pentru discuțiile constructive", a mai spus liderul social-democrat Mircea Govor despre vizita efectuată la Bruxelles.