Deputatul Mircea Govor, președinte al organizației județene PSD Satu Mare, a transmis un mesaj cu prilejul sărbătorii Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, adresat tuturor celor care își serbează onomastica.
„Cu ocazia sărbătorii Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, transmit tuturor celor care poartă acest nume urări de sănătate, bucurii și împliniri. Fie ca puterea credinței și curajul acestui mare sfânt să vă călăuzească pașii în fiecare zi. La mulți ani, cu demnitate și lumină în suflet!”, a transmis deputatul.
Sărbătorit anual pe 23 aprilie, Sfântul Gheorghe este unul dintre cei mai importanți sfinți ai creștinătății, cunoscut pentru credința sa neclintită și pentru curajul de a-și mărturisi convingerile în timpul persecuțiilor împotriva creștinilor.
În tradiția ortodoxă, Sfântul Gheorghe este considerat un simbol al biruinței binelui asupra răului, fiind adesea reprezentat în icoane ca un ostaș care învinge balaurul.
De asemenea, el este cinstit ca ocrotitor al multor comunități și purtător de biruință, inspirând credincioșii să trăiască în credință și curaj.