Meniu

Caută pe PresaSM

0

Misiune "specială" pentru polițiști, de Paște. Vor distribui și Lumina Sfântă

Ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela, a anunțat marți seară că a fost semnat un acord între MAI și Patriarhia Română care prevede acordarea sprijinului pentru împărțirea Luminii și a sfintelor pa...

Misiune "specială" pentru polițiști, de Paște. Vor distribui și Lumina Sfântă

Ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela, a anunțat marți seară că a fost semnat un acord între MAI și Patriarhia Română care prevede acordarea sprijinului pentru împărțirea Luminii și a sfintelor paști pentru credincioși. Practic, o serie de concesii au fost făcute pentru credincioși, asta în timp ce oamenii legii au primit o misiune specială, vor fi și ei responsabili cu împărțirea Luminii Sfinte.  Ministrul Vela a anunțat faptul că MAI a semnat un acord cu Patriarhia Română, iar ministerul va acord sprijin pentru împărțirea Luminii Sfinte și a paștilor.
"Vom ajuta BOR la împărțirea sfintelor paști cât și a luminii sfinte aduse de la Ierusalim în seara Învierii", a anunțat Marcel Vela într-o conferință de presă care a avut loc la sediul MAI.
Ministrul a făcut și câteva precizări legate de modul în care credincioșii vor primi paștile, având în vedere starea de urgență prelungită.
"Pâinea binecuvântată va fi distribuită credincioșilor în zilele de vineri și sâmbătă, între 7 și 17 în toate parohiile din patriarhia română, în locurile special amenajate de către personalul bisericii și de către voluntari, cu respectarea măsurilor de protecție, exact ca la magazinele comerciale. În declarație, credinciosul va face precizarea pentru ridicarea sfintelor paști și va trece numele celei mai apropiate biserici. Forțele de ordine vor asigura ordinea publică pe toată perioada împărțirii sfintelor paști. Pentru credinciosii bolnavi și cei peste 65 de ani, paștele va fi distribuit la domiciliu, vineri și sâmbătă, sau în prima zi de paști, cu respectarea măsurilor de protecție", a explicat ministrul Vela.

Polițiștii vor distribui Lumina Sfântă

Polițiștii au primit și ei o misiune specială, cea de a ajuta la distribuirea Luminii aduse de la Ierusalim.
"Distribuirea luminii se va face de către voluntarii parohiilor și de către echipajele de ordine publică existente aflate în misiune începând cu ora 20:00. Credincioșii vor putea ieși în proximitatea casei respectând regulile de distanțare socială, să fie evitată formarea grupurilor mai mari de 3 persoane. În zonele carantinate, sfânta lumină va fi dusă cu autorul personalului MAI de la centrele episcopale la parohii. În noaptea de Înviere este permisă circulația tuturor preoților și voluntarilor. Echipajele care acționează în posturile fixe cât și cele de la punctele de frontieră vor oferi sfânta lumina personelor aflate în trafic sau celor care tranzitează frontiera", a mai precizat ministrul Marcel Vela.

Citește și

VIDEO LIVE. Fost inspector-șef de Poliție, implicat într-un grav accident rutier. Trei persoane au ajuns la spital
Actualitate

VIDEO LIVE. Fost inspector-șef de Poliție, implicat într-un grav accident rutier. Trei persoane au ajuns la spital

acum 53 minute
EXCLUSIV | Poliția Română verifică și contractele lui Cristian Pomohaci din județul Satu Mare. PresaSM a reușit să oprească un concert încă din 2023
Actualitate

EXCLUSIV | Poliția Română verifică și contractele lui Cristian Pomohaci din județul Satu Mare. PresaSM a reușit să oprească un concert încă din 2023

acum 1 oră
PROGRAM. Smiley, Horia Brenciu și Bagossy Brothers Company urcă pe scena The Park Festival. Trei zile de concerte la Carei
Actualitate

PROGRAM. Smiley, Horia Brenciu și Bagossy Brothers Company urcă pe scena The Park Festival. Trei zile de concerte la Carei

acum 2 ore
Manager de la McDonald`s Satu Mare, plasat în arest la domiciliu într-un dosar DIICOT de trafic de droguri
Actualitate

Manager de la McDonald`s Satu Mare, plasat în arest la domiciliu într-un dosar DIICOT de trafic de droguri

acum 3 ore
Tânărul sătmărean rămâne după gratii. Arestul preventiv, prelungit cu încă 30 de zile în dosarul morții de la Ștrandul Satu Mare
Actualitate

Tânărul sătmărean rămâne după gratii. Arestul preventiv, prelungit cu încă 30 de zile în dosarul morții de la Ștrandul Satu Mare

acum 4 ore
VIDEO. Se întâmplă în România. Un șofer de TIR s-a încuiat în cabină și a început să arunce cu obiecte în trecători. Au intervenit mascații
Actualitate

VIDEO. Se întâmplă în România. Un șofer de TIR s-a încuiat în cabină și a început să arunce cu obiecte în trecători. Au intervenit mascații

acum 4 ore
A crezut că s-a trezit din beție. A urcat la volan și a distrus gardul unei case, în județul Satu Mare
Actualitate

A crezut că s-a trezit din beție. A urcat la volan și a distrus gardul unei case, în județul Satu Mare

acum 5 ore
Grevă de avertisment la Spitalul Județean Satu Mare. Următorul pas, greva generală
Actualitate

Grevă de avertisment la Spitalul Județean Satu Mare. Următorul pas, greva generală

acum 6 ore
Un nou concurs de șef, ratat la Poliția Satu Mare. Singurul candidat a fost respins. Cum se explică...
Actualitate

Un nou concurs de șef, ratat la Poliția Satu Mare. Singurul candidat a fost respins. Cum se explică...

acum 6 ore
Vreme caldă, dar cu furtuni în weekend la Satu Mare. Prognoza meteo
Actualitate

Vreme caldă, dar cu furtuni în weekend la Satu Mare. Prognoza meteo

acum 7 ore
Cod galben prelungit la Satu Mare. Când expiră avertizarea de caniculă
Actualitate

Cod galben prelungit la Satu Mare. Când expiră avertizarea de caniculă

acum 8 ore
Restaurant din județ, amendat cu 10.000 de lei. Ce au găsit inspectorii la control
Actualitate

Restaurant din județ, amendat cu 10.000 de lei. Ce au găsit inspectorii la control

acum 8 ore

Dezvoltat cu de Ottoweb

Altă știre 0/0
Comentarii Anchete Politică Necitite