Meniu

Caută pe PresaSM

0

Misterele cazului de ”corupție” din Poliția Satu Mare. Polițiștii au semne de întrebare

Cazul polițistului prins în flagrant de către Serviciul Județean Anticorupție (S.J.A.) Satu Mare, în timp ce ar fi cerut mită, a ridicat semne de întrebare în rândul colegilor săi din cadrul Inspector...

Cazul polițistului prins în flagrant de către Serviciul Județean Anticorupție (S.J.A.) Satu Mare, în timp ce ar fi cerut mită, a ridicat semne de întrebare în rândul colegilor săi din cadrul Inspectoratului Județean de Poliție Satu Mare. Unii se declară umiți că acesta s-ar fi dedat la astfel de fapte. Polițistul acuzat că ar fi luat mită lucrează la Serviciul Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase din cadrul Inspectoratului Județean de Poliție. Acesta este cunoscut de colegii săi ca și un om corect. Mai mult, acesta are o anumită orientare religioasă, cunoscută prin faptul că persoanele care o frecventează sunt foarte onești. Nu consumă alcool și nu se dedau la fapte care aduc atingere moralei creștine. De asemenea, bărbatului i s-a născut recent un copil și a fost extrem de bucuros. Iar acest flagrant a bulversat întreaga familie. Apropiații polițistului susțin că bărbatul ar fi intenționat doar să încerce un set de jante pentru o mașină de dimensiuni mai reduse, luate dintr-un magazin de piese auto din municipiul Satu Mare. Apropiații bărbatului mai susțin că acesta ar fi încercat să verifice bunurile dacă se potrivesc, iar când a ieșit din magazin ar fi fost ridicat de polițiștii anti-corupție. Reamintim că ofițerii de poliție judiciară din cadrul Direcției Generale Anticorupție (D.G.A.) – Serviciul Județean Anticorupție (S.J.A.) Satu Mare, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Satu Mare, au realizat joi prinderea în flagrant a unui agent de poliție din cadrul Inspectoratului Județean de Poliție Satu Mare, imediat după ce a primit de la un denunțător bunuri în valoare de 900 lei. Bunurile au fost pretinse și primite în scopul neînregistrării unui dosar penal pentru o faptă anterior constatată. Cercetările continuă față de inculpat, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de luare de mită. Activitatea de prindere în flagrant a fost desfășurată cu sprijinul lucrătorilor DGA – Centrul Operațional 3 – Cluj Napoca.
Nota redacției: Nu ne putem pronunța asupra vinovăției/nevinovăției polițistului, acest aspect intrând în apanajul strict al Justiției. Am încercat doar să expunem și punctul de vedere al colegilor săi, respectiv al apropiaților.

Dezvoltat cu de Ottoweb

Altă știre 0/0
Comentarii Anchete Politică Necitite