FOTOGALERIE. Noi probleme pe Podul Decebal?! Scăpări sau defecțiuni?!
Sătmărenii semnalează unele probleme la Podul Decebal, reabilitat recent. Unii sătmăreni au trimis către redacția PresaSM.ro fotografii în care se arată faptul că unele lucrări nu ar fi fost tocmai te...
Sătmărenii semnalează unele probleme la Podul Decebal, reabilitat recent. Unii sătmăreni au trimis către redacția PresaSM.ro fotografii în care se arată faptul că unele lucrări nu ar fi fost tocmai terminate. Mai exact, parapeții de protecție nu au fost îmbinați în anumite zone.
De asemenea, o placă de metal, care asigură traversarea pietonilor peste un canal tehnic, a început să cedeze. Mai exact, deja s-a încovoiat, existând pericolul producerii unor accidentări, în special în cazul pietonilor neatenți.
În orice caz, situația prezentată ridică unele semne de întrebare, mai ales în condițiile în care aceste lucrări au fost finalizate doar de câteva luni.
De altfel, în această perioadă, oficialii Primăriei Satu Mare sunt în tratative cu firma executantă, firma proiectantă și dirigintele de șantier în vederea stabilirii vinovatului în cazul apariției unor fisuri în stratul rutier.
[gallery columns="1" size="full" ids="25714,25713,25710,25709,25711"]
Citește și
Actualitate
Mobilizare a sătmărenilor pentru găsirea Emiliei Tătar. Acțiune de amploare în Homoroade
Actualitate
Cele mai noi filme se văd la Cineplexx, în incinta Shopping City Satu Mare. Blockbuster Night: Odiseea
Actualitate
Țeapă cu promisiuni de transport internațional. Printre victime se află și persoane din județul Satu Mare
Actualitate
FOTO. Sătmăreni prinși în timp ce aruncă ilegal gunoaie. Semnalul de alarmă tras de Primărie
Actualitate
Furt incredibil în municipiul Satu Mare: i-a smuls lanțul de aur în timp ce îl îmbrățișa și săruta
Actualitate
Sătmăreancă dată dispărută. Polițiștii vă cer ajutorul
Actualitate
Zile caniculare la Satu Mare. Meteorologii au emis Cod galben. Ce temperaturi sunt așteptate și când expiră avertizarea meteo
Actualitate
Două palme în centrul localității l-au costat pe un sătmărean 4.000 de lei. Judecătorii au refuzat să îl lase fără condamnare penală
Actualitate
A urcat beat pe ATV cu un copil de 7 ani. S-a răsturnat într-o curbă, în județul Satu Mare
Actualitate