Noi reacții din partea grupului de părinți care s-au scandalizat după ce diriginta unei clase de-a VI-a, de la Școala Gimnazială ”Grigore Moisil”, a împărțit elevilor pliante pe care unii dintre adulți le-ar fi interpretat că ar fi avut un mesaj LGBT cu caracter subliminal.
Concret, părinții își cer scuze față de dirigintă, precizând că la mijloc a fost o neînțelegere.
”Ieri, atrăgeam atentia asupra unui scandal izbucnit din cauza distribuirii elevilor din clasa a VI-a, de la Școala Grigore Moisil, a unui pliant cu mesaje subliminale, fiind incriminată doamna dirigintă. Ulterior, în urma discuțiilor avute, am constatat faptul că a fost doar o alegere greșită a doamnei diriginte, care nu a dorit să transmită niciun mesaj subliminal. Dorim să asigurăm conducerea unității de învățământ, precum și pe doamna diriginta, căreia îi cerem scuze, de respectul profund și bunele noastre intenții în ceea ce privește educația copiilor”, au precizat unii părinți pentru PresaSM.
Același grup susține că au transmis o petiție către ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, prin care solicită evitarea folosirii unor simboluri care ar putea fi interpretate și într-un alt mod.
”Totodată, cu aceasta ocazie, solicităm ca mesajele folosite în școli, să fie clare, fără a lăsa loc de interpretări. Vom formula o petiție, adresată domnului ministru, prin care vom solicita ca imaginea curcubeului să fie folosită cât mai puțin în unitățile de învățământ, mesajul transmis în perioada de început a pandemiei: "Totul va fi bine", fiind perimat. Vom reacționa de fiecare dată la orice încercare de manipulare și de transmitere a unor mesaje cu simbolistică nepotrivita. Copiii noștri trebuie să crească cu valori creștine, făcând parte din familia tradițională”, mai transmit părinții supărați.
