Numele unei cercetătoare născută în Satu Mare va fi înscris pe unul dintre cele mai celebre monumente din Franța. Primăria Parisului a anunțat că numele a 72 de femeie de știință vor fi înscrise pe Turnul Eiffel, asta după ce, în 1889, la inițiativa lui Gustave Eiffel, numele a 72 de savanți au fost gravate cu litere de aur pe primul etaj al monumentului.
Săptămâna aceasta, Primăria Parisului a anunțat cele 72 de nume de femei de știință propuse pentru a fi înscrise pe unul dintre cele mai celebre monumente din Franța – Turnul Eiffel. Lista a fost dezvăluită de Anne Hidalgo, primarul Parisului, în cadrul unui proiect inițiat în martie 2025 de Ville de Paris, Société d’exploitation de la Tour Eiffel (SETE) și Asociația Femmes & Sciences.
Din 1889, la inițiativa lui Gustave Eiffel, Turnul celebrează știința prin numele a 72 de savanți francezi – toți bărbați – gravate cu litere de aur pe primul etaj al monumentului. Noul demers își propune să repare o omisiune istorică și să redea vizibilitate contribuțiilor fundamentale ale femeilor în știință.
Printre cele 72 de nume se regăsește și Agnès Ullmann, născută în 1927, la Satu Mare, în România. Stabilită în Franța, Agnès Ullmann a devenit una dintre marile figuri ale biologiei moleculare, desfășurându-și cariera la Institutul Pasteur din Paris. Parcursul ei ilustrează exemplar modul în care destine intelectuale formate la intersecția mai multor spații culturale au contribuit decisiv la patrimoniul științific european și mondial.
Cine a fost Agnès Ullmann
Agnès Ullmann s-a născut pe 14 aprilie 1927 în Satu Mare, România și a decedat pe 25 februarie 2019 în Paris, Franța. A fost o microbiologă și cercetătoare de renume internațional de origine maghiară, stabilită în Franța, cunoscută pentru contribuțiile sale fundamentale în biologia moleculară și microbiologie.
Ullmann a studiat inițial la Cluj, iar apoi la Universitatea din Budapesta, unde a obținut doctoratul în microbiologie. În 1958-1959 a colaborat cu laureatul Premiului Nobel Jacques Monod la Institut Pasteur din Paris, iar în 1960 s-a mutat definitiv în Franța, cu sprijinul acestuia, obținând mai târziu cetățenia franceză (1966).
La Institut Pasteur a lucrat toată viața profesională, ocupând posturi de cercetător principal, director de laborator și membru al consiliului de administrație. Cariera ei științifică a fost marcată de descoperiri cheie în reglarea expresiei genice la bacterii, elucidând rolul moleculelor precum cAMP în metabolismul bacterian. De asemenea, Ullmann a studiat modul de acțiune al toxinei Bordetella pertussis (tubercătură), contribuind la dezvoltarea unor strategii vaccinale.
Pentru meritele sale a primit Medalia Robert Koch (2002) și a fost distinsă cu numeroase alte onoruri academice.
Pe lângă activitatea de laborator, Ullmann a fost un mentor dedicat pentru generații de tineri oameni de știință și a avut un rol esențial în promovarea cercetării biologice moderne la Institut Pasteur și în comunitatea științifică Europeană. La moartea sa, contribuțiile ei au fost celebrate de colegi și instituții de profil ca fiind profund influente în microbiologie și genetică moleculară.