OPINIE: Gura lumii. ”Spiritul de turmă, cultivat de conducători şi de Biserică”

Motto: „După ce te faci cunoscut şocând nu mai poţi şoca decât neşocând” Madonna

Omul e singurul „animal” care vorbeşte. De cele mai multe ori mult şi prost. Adesea, atunci când ar trebui să tacă. Şi, evident, când ar trebui să vorbească, tace. Cuvântul este o armă care poate produce multe necazuri şi neplăceri. Vorbele aruncate-n vânt iscă scenarii fantastice despre noi, pe care le aflăm târziu sau niciodată. Toţi vorbesc despre toţi. Nimeni nu vorbeşte doar despre el. Mereu vorbim despre alţii şi tragem concluzii după mintea noastră, chiar dacă nu-i cunoaştem pe cei despre care vorbim. Chiar dacă nu le cunoaştem faptele. Îi judecăm şi-i condamnăm, fără ca ei să ştie asta. Pentru mulţi oameni acest lucru contează, îi deranjează. Mai ales în comunităţile restrânse ori în mediul rural. „Ce-o să zică lumea dacă fac asta?” se întreabă, timoraţi, cei dependenţi de gura lumii. Şi de teama de-a nu fi „vorbiţi” renunţă la acţiunile lor. Oamenii îşi pun singuri bariere şi nu fac ceea ce simt pentru că îi interesează ce spune lumea despre ei. Lume care, oricum, va spune orice şi oricând. Societatea a impus de-a lungul secolelor nişte reguli nescrise, după care s-au ghidat majorităţile. Cei mulţi. Turma. Dar mereu au apărut „oile negre”, cei care sunt altfel, ăia care nu se aliniază standardelor sociale ori morale. Mereu ăştia au fost vorbiţi şi analizaţi de turmă. Disecaţi, blamaţi, bârfiţi. Au fost puşi la zid şi executaţi, devenind exemple negative pentru majoritarii cu creierele ferecate de neputinţă neuronală. Mereu, cei care nu pot, îi critică pe ceilalţi, care pot. Din invidie, din prostie, din răutate. „Foaie verde lobodă, gura lumi-i slobodă”! Majoritarii, închistaţi în dogme ancestrale, în cutume sociale perimate, se declară şocaţi atunci când unul iese din rând. „Ai auzit ce-a făcut ăla? Ai auzit că aia a făcut un copil din flori? Ştii că ăsta i-a zis directorului că e prost?” Toate lucrurile astea şochează. Este ceva de neimaginat ca o femeie să nască un copil, nefiind măritată, şi cu un tată necunoscut. Necunoscut de mulţime, evident, pentru că femeia care dă naştere ştie cu cine şi-a tras-o. Şi şi-a asumat, probabil, copilul. La fel şi oprobiul public. Ea a făcut un copil pentru că a vrut, dar, poate, nu a vrut să se căsătorească. Câte femei germane au născut copii în urma violurilor comise de bravii soldăţoi ruşi în 1945, când aceştia au cucerit Berlinul? N-a şocat pe nimeni acest lucru. Dar dacă o femeie naşte, pe timp de pace, un copil cu tată necunoscut, se face gaură-n cer. Femeile germane de-atunci au fost compătimite şi consolate de societate, astea care nasc acum, în aceleaşi condiţii, sunt blamate şi criticate. De ce? De ce sunt atât de făţarnici oamenii? De ce nu pot să-şi vadă fiecare de treburile lor, lăsându-i pe restul să facă prunci cu cine vor, să se îmbrace cum vor, să trăiască cum vor? Cu ce ne ajută pe noi dacă-i spunem „curvă” unei femei care a născut fără să fie măritată? Ea e împlinită şi se bucură de viaţa pe care o are, pe când noi trăim într-o iluzie a normalităţii fiind şocaţi de nişte lucruri care nu ne privesc personal. Şi nici nu ne ajută cu nimic. Societatea pudibondă se declară şocată de tot ce iese din matricea ei, de tot ce dă pe dinafară. Lumea e obişnuită să facă doar ceea ce fac toţi, iar dacă unul iese din formaţie, e băgat rapid în mandibula mulţimii, care-l mestecă plină de satisfacţie. Spiritul acesta de turmă, gregar, cred că este rezultatul intoleranţei sociale, cultivată, secole la rând, de conducători şi de Biserică. Şi unii şi alţii reprezintă împreună Puterea, Legea, Morala, Frica, Pedeapsa şi Ruşinea. Astea sunt instrumentele cu care omul e ţinut într-o lesă invizibilă pentru a nu ieşi din formaţie. Când unul rupe lesa, toate cele de mai sus se abat asupra lui. Ideal ar fi ca omului să nu-i pese, dar prea puţini sunt imuni. Diferenţa o face cultura şi personalitatea individului. Iar dacă la capitolul cultură se poate lucra, personalitatea este un capitol închis. Cu ea te naşti. Un om care şochează nu a studiat nicăieri acest lucru. Aşa e el. Iar el nu consideră că face nimic şocant. Face ceea ce simte şi ce crede. Ceilalţi, din turmă, pot fi şocaţi de acţiunile lui, dar el nicidecum. El trăieşte şi acţionează liniştit, dacă a reuşit să acumuleze şi o doză consistentă de cultură. Îl doare-n cur de gura lumii, pe care nu o doare gura să-i dezbată acţiunile pe care acesta le face, adesea, cu dosul. Dar să nu uităm că evoluţia omenirii se datorează oamenilor care au produs şocuri în societăţile lor. Nu masele au inventat una-alta, ci individul. Nu turma a născut un copil din flori, ci individa care şi-a asumat asta. Şi datorită ei au apărut pe pământ nişte oameni. Care aleg să şocheze sau nu. Ori să stea liniştiţi sau nu. E simplu! Sorin Oros, editorialist PresaSM.ro