Meniu

Caută pe PresaSM

0

OPINIE. Ne-ați făcut de rușine în lume! Bicicliști căzuți în gropile incompetenței voastre

Că autoritățile și politicienii din județul Satu Mare sunt incompetente/incompetenți, asta deja o știm și o simțim zi de zi pe propria piele. Dar când ne vede o lume întreagă în ce hal ne pregătim de ...

OPINIE. Ne-ați făcut de rușine în lume! Bicicliști căzuți în gropile incompetenței voastre

Că autoritățile și politicienii din județul Satu Mare sunt incompetente/incompetenți, asta deja o știm și o simțim zi de zi pe propria piele. Dar când ne vede o lume întreagă în ce hal ne pregătim de un eveniment major, asta deja e prea de tot.

Astăzi, la puțin timp după startul primei etape a Turului României, în zona Ambud-Petin, mai mulți sportivi au căzut din cauza unei porțiuni de drum în lucru. Mai exact, a fost o porțiune de drum decapată. (Roata biciclistului a agățat pragul de revenire din zona decopertată în zona de revenire la asfalt. Cinci bicicliști au fost victime).

Asta în condițiile în care se știa de câteva luni că urmează acest eveniment istoric pentru județul Satu Mare. Cu toate acestea, autoritățile județene - al cărui aparat de specialitate este populat în linii mari cu NULITĂȚI PLANTATE POLITIC - nu au fost în stare să plombeze niște gropi.

Scuze se găsesc mereu. Ba că nu au fost bani, ba că lucrarea este în garanție și nu se poate interveni din fonduri proprii, ba că birocrația… Voi sunteți acolo să găsiți soluții, NU SCUZE!

Este important de precizat că acești incompetenți nu ar fi semnalizat nici măcar acele pericole dacă nu ar fi fost insistențele Poliției Rutiere. Este cu atât mai alarmant.

Oameni buni, vă dați seama cât de slabi sunt acești politicieni și funcționari publici dacă nici în fața unui astfel de eveniment major nu au fost în stare să se capaciteze?! Noi chiar mai așteptăm să se dezvolte acest județ?! În care primează doar LUPTA PENTRU CIOLAN?!

Va plăti cineva - politic, evident - pentru această rușine?! Evident că nu! Problema se va politiza, după obiceiul casei. Va fi deturnată în scop electoral, iar noi tot vom rămâne fără răspunsuri. Dar - cel mai important - fără vinovați! Obrazul lor e gros, la fel ca și buzunarul, nu simt rușinea! Dar cu noi e altă poveste...

Opinie de Ciprian Bâtea - editor PresaSM

P.S.: Aceste echipe au pompat bani frumoși în hotelurile și restaurantele noastre! Noi ce le-am oferit la schimb?!

Dezvoltat cu de Ottoweb

Alte știri pentru tine

Altă știre 0/0
Comentarii Anchete Politică Necitite