Patinoarul a fost amplasat. Ce prețuri vor fi în acest an
Patinoarul a fost deja amplasat în Piața 25 Octombrie, iar startul distracției pe gheață va fi dat imediat ce temperaturile de afară vor ajunge spre zero grade. Și în acest an, spun autoritățile, au î...
Patinoarul a fost deja amplasat în Piața 25 Octombrie, iar startul distracției pe gheață va fi dat imediat ce temperaturile de afară vor ajunge spre zero grade. Și în acest an, spun autoritățile, au încercat să găsească o variantă prin care prețul unui bilet să fie cât mai accesibil. Iar cei care își vor pune patinele, se vor putea bucura și de perdeaua de lumini.
Cea mai mare parte a zonei centrale va ocupată de patinoarul de 600 metri pătraţi care va fi acoperit de o structură sub forma unei plase din 1000 de becuri led, care vor încheia traseul de lumini care a pornit din Piaţa Libertăţii.
Patinoarul va funcţiona pănă pe 28 februarie, în funcţie de condiţiile meteorologice, zilnic, între orele 10.00-22.00.
Preţul unui bilet de intrare la patinoar este 10 lei - pentru adulţi, o serie de patinaj (2 ore), iar pentru copii, prețul biletului, tot pentru două ore, este de 5 lei. Costul de închiriere va fi de 5 lei pentru o pereche de patine.
Data de pornire a patinoarului se va face în funcţie de condiţille meteorologice. Autoritățile estimează că startul la distracție se va putea da pe 29 noiembrie, dar data exactă urmează să fie comunicată ulterior.
Citește și
Actualitate
FOTO/VIDEO. Zeci de liberali protestează chiar acum în fața sediului PNL Satu Mare. Scandări împotriva conducerii județene
Actualitate
BNS critică proiectul care ar permite investiții din Pilonul II în industria de apărare și cere retragerea acestuia
Actualitate
Șofer căutat de polițiști după ce a lovit trei mașini parcate și a fugit de la locul accidentului, în Satu Mare
Actualitate
Giorgio Trans: trei decenii pe drumurile Europei, pornite din Satu Mare
Actualitate
FOTO. Satu Mare pedalează. O nouă pistă de biciclete completează rețeaua din Satu Mare
Actualitate
Doi șoferi prinși băuți la volan în județul Satu Mare. Polițiștii au aplicat peste 200 de amenzi într-o singură zi
Actualitate
FOTO. Șofer sătmărean amendat cu zeci de mii de lei. L-au lăsat fără certificat și plăcuțe
Actualitate
Bătrână de 73 de ani, agresată de soțul de 77 de ani. Bărbatul ar fi incendiat locuința din județul Satu Mare
Actualitate
FOTO/VIDEO. Bătaie între două familii, cu un cuțit scos în mijlocul scandalului, în Satu Mare. 400 de persoane la fața locului
Actualitate