Potrivit informațiilor PresaSM, incidentul ar fi avut loc pe trotuarul din fața locuinței persoanei vătămate, situată în municipiul Satu Mare, pe strada Mărtinești. Pe fondul unor neînţelegeri privind plata unor servicii de curățenie, sătmăreanca ar fi sustras portofelul victimei, fugind ulterior la un magazin din apropiere, unde ar fi luat suma de 1.000 lei, pe care o considera datorată. Portofelul a fost abandonat ulterior.
Concret, femeia, care presta ocazional servicii de curățenie pentru persoana vătămată, ar fi avut o discuție aprinsă cu aceasta cu privire la plata unor sume de bani pe care le pretindea pentru munca efectuată. În timp ce cele două se aflau în fața locuinței victimei, femeia ar fi profitat de un moment de neatenție și i-ar fi sustras acesteia portofelul din buzunar. Fără a sta pe gânduri, inculpata ar fi fugit spre un magazin din apropiere, cunoscut în zonă, unde ar fi deschis portofelul și ar fi luat suma de 1.000 de lei.
Ulterior, portofelul a fost abandonat, iar femeia a părăsit locul faptei. Persoana vătămată a reclamat incidentul, ceea ce a condus la declanșarea cercetărilor de către organele de poliție.
Anchetatorii au reținut că femeia de serviciu nu a negat luarea portofelului, justificând gestul prin faptul că suma de bani reprezenta, în opinia sa, contravaloarea serviciilor pe care le-ar fi prestat. Cu toate acestea, actul comis întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de furt, procurorii subliniind că există modalități legale de recuperare a unor eventuale creanțe civile, fără a recurge la fapte penale.