Municipiul Satu Mare marchează un moment istoric prin inaugurarea Podului Transilvania, un proiect de infrastructură major care promite să redefinească traficul rutier din nord-vestul României. Deputatul Mircea Govor, președintele PSD Satu Mare, a salutat finalizarea acestui obiectiv, subliniind viziunea și eforturile susținute care au stat la baza implementării sale.
„Podul Transilvania – un proiect început cu viziune în 2014, devenit realitate în 2025”, a declarat Govor, evocând perioada în care, alături de fostul primar Dorel Coica, a pus bazele inițiativei în calitate de vicepreședinte al Consiliului Județean.
Proiectul, născut din nevoia reală de a moderniza infrastructura orașului, a beneficiat în timp de un sprijin guvernamental consistent. Un moment-cheie a fost anul 2017, când, în urma vizitei secretarului de stat PSD Adrian Gâdea, Guvernul a alocat 81 de milioane de lei prin Programul Național de Dezvoltare Locală – cea mai mare finanțare pentru un proiect local la acea vreme. Ulterior, fondurile au fost suplimentate cu încă 100 de milioane de lei din bugetul național, iar contribuția locală a fost asigurată prin votul consilierilor PSD și UDMR.
„Mulțumesc Ministerului Dezvoltării, condus de ministrul Cseke Attila-Zoltán, pentru sprijinul decisiv. Această realizare exprimă esența unui angajament onest față de cetățeni: de la idee la implementare, prin fapte, nu prin declarații”, a subliniat Mircea Govor.
În discursul său, deputatul a adresat mulțumiri și administrației locale actuale – conduse de primarul Kereskényi Gábor și viceprimarii Cristina Tămășan-Ilieș și Raul Băbțan – pentru buna colaborare și determinarea cu care au continuat proiectul.
Podul Transilvania nu este doar un simbol al progresului, ci și o dovadă a ceea ce poate fi realizat prin cooperare instituțională, perseverență și asumarea unor proiecte majore în interesul comunității.