Meniu

Caută pe PresaSM

0

Polițiști atacați, astăzi, în județul Satu Mare. Autospeciala Poliție ar fi fost avariată cu un bolovan

Un incident grav a avut loc în această seară în localitatea Lelei, comuna Hodod, județul Satu Mare, unde un individ ar fi atacat un echipaj de poliție, aruncând cu un bolovan în autospeciala oamenilor...

Polițiști atacați, astăzi, în județul Satu Mare. Autospeciala Poliție ar fi fost avariată cu un bolovan

Un incident grav a avut loc în această seară în localitatea Lelei, comuna Hodod, județul Satu Mare, unde un individ ar fi atacat un echipaj de poliție, aruncând cu un bolovan în autospeciala oamenilor legii. Polițiștii aflați la fața locului au solicitat sprijin prin stație, fiind mobilizate forțe suplimentare.

Potrivit primelor informații obținute de PresaSM, totul s-a întâmplat astăzi, în jurul orei 20.30, în localitatea Lelei, aflată în zona de competență a Secției 6 Poliție Rurală Tășnad.

Din informațiile disponibile până în acest moment, polițiștii se aflau în intervenție în localitate, aplanând o ceartă între două femei. Ulterior, una dintre persoanele de sex feminin a suferit o criză diabetică, motiv pentru care s-a solicitat un echipaj medical. Ulterior, un cetățean de sex masculin ar fi devenit agresiv, luându-i la rost pe polițiști pentru modul de intervenție. Situația a degenerat după ce un alt individ, cunoscut cu afecțiuni psihice, ar fi luat un bolovan și l-ar fi aruncat în direcția autospecialei de poliție, lovind mașina oamenilor legii. Mașina a fost avariată în zona portierei din spate. 

În condițiile în care situația risca să escaladeze, polițiștii au solicitat sprijin prin stația de emisie-recepție, astfel încât la Lelei să fie trimise forțe suplimentare pentru gestionarea incidentului și restabilirea ordinii.  Conform informațiilor PresaSM, patru tineri agenți de poliție au fost în serviciul programat pe raza de competență a Secției 6. Din câte se pare, toți cu o vechime mai mică de doi ani. Nici nu este de mirare că aceștia nu ar fi știut cum să intervină decisiv și ar fi cerut întăriri.  

Polițiștii urmează să stabilească întreaga succesiune a evenimentelor, motivul intervenției inițiale, precum și modul în care s-a ajuns la atacarea autospecialei. De asemenea, persoana implicată urmează să fie identificată și audiată, iar în funcție de probele administrate vor fi dispuse măsurile legale care se impun.

Vom reveni cu informații pe măsură ce acestea vor fi comunicate oficial.

Dezvoltat cu de Ottoweb

Altă știre 0/0
Comentarii Anchete Politică Necitite