Meniu

Caută pe PresaSM

0

Primăria Satu Mare plătește penalități de milioane de lei din cauza Florisal. Alte primării fac bani din deșeuri

Primăria municipiului Satu Mare a fost nevoită să plătească penalități în valoare totală de 2,4 milioane de lei către Administrația Fondului pentru Mediu. Și asta din cauza faptului că operatorul publ...

Primăria Satu Mare plătește penalități de milioane de lei din cauza Florisal. Alte primării fac bani din deșeuri

Primăria municipiului Satu Mare a fost nevoită să plătească penalități în valoare totală de 2,4 milioane de lei către Administrația Fondului pentru Mediu. Și asta din cauza faptului că operatorul public de salubrizare - Florisal - nu a colectat selectiv deșeurile, astfel încât să crească nivelul deșeurilor reciclabile. În tot acest timp, alte primării din județul Satu Mare au reușit ce nu a reușit Florisal: să facă bani din valorificarea deșeurilor reciclabile.

Primăria Satu Mare a dat în judecată Florisal

Pentru că Florisal nu a respectat obligațiile contractuale privind creșterea nivelului de colectare și valorificare a deșeurilor reciclabile, Primăria Satu Mare a plătit în ultimii ani penalități de 2,4 milioane de lei către Autoritatea Fondului de Mediu. Acum, reprezentanții Primăriei Satu Mare au dat în judecată Florisal și solicită plata ”prejudiciului”. Este vorba despre 700.000 de lei pentru anul 2018, 800.000 de lei pentru anul 2019 și 900.000 de lei pentru anul 2020.

,,În 2018, 2019 și 2020, în urma neîndeplinirii indicatorilor de performanță, autoritatea publică locală, municipiul Satu Mare, a trebuit să plătească niște sume pentru Fondul de Mediu. Sunt niște penalizări pentru neîndeplinirea unor obiective de reducere a deșeurilor municipale și obținerea unor procente din reciclare. Aceste sume le-am solicitat să fie plătite de Florisal, benevol, dar nu a dat curs acestui lucru. Automat am dat în judecată pentru a recupera sumele datorate către Fondul de Mediu. Folosim toate pârghiile legale pentru a recupera acest prejudiciu creat municipalității, având în vedere că operatorul nu s-a conformat prevederilor contractului, considerăm noi”, a precizat administratorul public al municipiului Satu Mare, Maskulik Csaba, la solicitarea reporterului PresaSM.

Alte primării din județ fac bani din deșeuri

La polul opus, două primării din județul Satu Mare sunt un exemplu pentru modul în care se pot obține sume importante din valorificarea deșeurilor reciclabile. Mai exact, comunele Odoreu și Păulești sunt adevărate modele în raport cu municipiul Satu Mare. S-a ajuns ca în urma colectării selective, banii din deșeurile reciclabile să devină un aport important la bugetul comunelor.

Concret, primarul comunei Păulești, Zenoviu Bontea, precizat la solicitarea PresaSM că o cantitate (atenție!) de 60% din totalurile deșeurilor se reciclează și constituie venit la bugetul local.

”Noi valorificăm cam 60% din deșeuri, fiindcă sunt reciclabile. Vorbim despre o cantitate de circa opt tone anual. Noi dăm saci gratuiți către populație, iar deșeurile se colectează pe patru fracții: deșeuri reziduale, amestecate, menajere în sac negru; sticlă în sac verde; hârtia și cartonul în sac albastru, respectiv plasticul și metalul în sac galben. Ca și sume, anul trecut am încasat din valorificarea acestor deșeuri reciclabile 20.000 de lei, care constituie venit la bugetul local. Anul acesta estimăm să încasăm cam 15.000 de lei. Toate eforturile noastre înseamnă costuri mult mai mici pentru populație, fiindcă scad taxele la Groapa Ecologică de la Doba”, a precizat primarul Zenoviu Bontea.

Licitația pentru salubrizare, tergiversată de doi ani

În tot acest timp, licitația pentru următorul contract de salubrizare a municipiului Satu Mare (cu o durată de zece ani) este tergiversat de circa doi ani. Lupta dintre Florisal și AVE Bihor are o miză pe măsură: un contract de peste 200 de milioane de lei!

Nu doar cei de la AVE Bihor au contestat licitația pentru salubrizarea municipiului Satu Mare după ce au pierdut, ci a urmat aceeași cale de atac chiar și câștigătorul: Florisal. Ambele societăți au făcut plângeri către Consiliul Național pentru Soluționarea Contestațiilor (CNSC). Dacă AVE Bihor a contestat faptul că oferta Florisal ar avea prețuri scăzute artificial, cei de la Florisal sunt supărați pe cei din comisia de licitație fiindcă nu au exclus AVE Bihor din start. Motivul: oferta neconformă.

Pe cale de consecință, până când licitația nu se va încheia, Primăria Satu Mare plătește penalități de milioane de lei din banii sătmărenilor, iar serviciile de salubritate lasă mult de dorit.

Citește și

Scandal violent într-un bar din Carei: un individ a înjunghiat un bărbat în plină zi
Actualitate

Scandal violent într-un bar din Carei: un individ a înjunghiat un bărbat în plină zi

acum 17 minute
FOTO. Pieton în stare gravă, lovit de un BMW pe ”zebră”. Mașina s-a oprit după 54 de metri
Actualitate

FOTO. Pieton în stare gravă, lovit de un BMW pe ”zebră”. Mașina s-a oprit după 54 de metri

acum 12 ore
LISTĂ. Prețurile carburanților continuă să scadă în Satu Mare. Motorina scade sub 9 lei, benzina scade spre 8 lei
Actualitate

LISTĂ. Prețurile carburanților continuă să scadă în Satu Mare. Motorina scade sub 9 lei, benzina scade spre 8 lei

acum 17 ore
FOTOGALERIE. Invazie de persoane fără adăpost pe malul Someșului, în zona de picnic din Satu Mare!
Actualitate

FOTOGALERIE. Invazie de persoane fără adăpost pe malul Someșului, în zona de picnic din Satu Mare!

acum 17 ore
Mii de hectare, în special livezi, afectate de îngheț la Satu Mare. Se vor face verificări în teren
Actualitate

Mii de hectare, în special livezi, afectate de îngheț la Satu Mare. Se vor face verificări în teren

acum 19 ore
Fugar din Satu Mare, identificat în Belgia! Adus ASTĂZI sub escortă în arestul IPJ Satu Mare 
Actualitate

Fugar din Satu Mare, identificat în Belgia! Adus ASTĂZI sub escortă în arestul IPJ Satu Mare 

acum 19 ore
SATU MARE. Fără permis, a intrat cu ATV-ul într-o mașină. Două victime și o gafă făcută de mulți sătmăreni
Actualitate

SATU MARE. Fără permis, a intrat cu ATV-ul într-o mașină. Două victime și o gafă făcută de mulți sătmăreni

acum 21 ore
Amenzi de mii de lei pentru crescătorii din animale dintr-o localitatea sătmăreană. DSVSA a fost în control
Actualitate

Amenzi de mii de lei pentru crescătorii din animale dintr-o localitatea sătmăreană. DSVSA a fost în control

acum 22 ore
Controalele înainte de Paște la Satu Mare s-au lăsat cu amenzi consistente. Ce nereguli au găsit cei de la DSVSA
Actualitate

Controalele înainte de Paște la Satu Mare s-au lăsat cu amenzi consistente. Ce nereguli au găsit cei de la DSVSA

acum 22 ore
FOTO. Accident pe DN19, Satu Mare - Baia Mare. Impact între un autoturism și un microbuz școlar
Actualitate

FOTO. Accident pe DN19, Satu Mare - Baia Mare. Impact între un autoturism și un microbuz școlar

acum 23 ore
Incident grav la un mare spital din țară. Un bărbat a furat o țeavă şi un robinet și a lăsat pacienții de la ATI fără oxigen
Actualitate

Incident grav la un mare spital din țară. Un bărbat a furat o țeavă şi un robinet și a lăsat pacienții de la ATI fără oxigen

acum 23 ore
Cum va fi vremea în weekend la Satu Mare. Când scad, din nou, temperaturile
Actualitate

Cum va fi vremea în weekend la Satu Mare. Când scad, din nou, temperaturile

acum 23 ore

Dezvoltat cu de Ottoweb

Alte știri pentru tine

Altă știre 0/0
Comentarii Anchete Politică Necitite