Meniu

Caută pe PresaSM

0

Programul marilor magazine din Satu Mare, de Paște. Până la ce oră vor fi deschise

Magazinele mari și-au anunțat programul de sărbători. Multe dintre ele vor avea un program prelungit înainte de Paște, pentru a permite clienților să își facă cumpărăturile pentru masa de sărbători. D...

Programul marilor magazine din Satu Mare, de Paște. Până la ce oră vor fi deschise

Magazinele mari și-au anunțat programul de sărbători. Multe dintre ele vor avea un program prelungit înainte de Paște, pentru a permite clienților să își facă cumpărăturile pentru masa de sărbători. Duminică magazinele vor fi închise, dar unele dintre ele își vor redeschide porțile luni, chiar dacă după un program scurt

Program Kaufland Satu Mare

Magazinele Kaufland și-au anunțat programul de sărbători. Astfel, magazinele din municipiul Satu Mare vor fi deschise în perioada 18.04 - 22.04 în intervalul orar 07:00-23:00.

Luni, 10 aprilie – vineri, 14 aprilie – hipermarketurile vor avea un program prelungit, cu ora deschiderii cuprinsă între 06.30 și 09.00, în funcție de magazin, iar ora închiderii între 21:00 și 23:00.

Sâmbătă, 15 aprilie – majoritatea magazinelor vor avea program special de funcționare, cu program scurt, între orele 06.30 – 18.00, respectiv 19.00 în marile orașe.

Duminică, 16 aprilie – hipermarketurile Kaufland vor fi închise.

Luni, 17 aprilie – magazinele vor avea program scurt, începând cu ora 09.00, orele de închidere variind între 16.00 și 18.00.

Program Aushopping Satu Mare

Program Penny Satu Mare

Lanțul de magazine Penny și-a anunțat programul magazinelor pentru perioada sărbătorilor Pascale.

Astfel, în perioada 10 aprilie-14 aprilie, magazinele Penny vor funcționa în intervalul 7:00–23:00.

Pe 15 aprilie, magazinele vor fi deschise în intervalul 6:30 – 18:00.

Pe 16 aprilie 2023, de Paște, toate magazinele Penny vor fi închise.

Pe 17 aprilie, magazinele Penny vor fi deschise în intervalul 9:00 – 16:00.

Porgram LIDL

Magazinele LIDL vor avea un program diferit și vor fi închise atât duminica de Paște, cât și luni.

Astfel, în intervalul 10-14 aprilie, magazinele LIDL vor funcționa în intervalul 07-22.

Pe 15 aprilie, sâmbătă, magazinele vor fi deschise în intervalul 07-18.

Duminică, 16 aprilie, și luni, 17 aprilie, toate magazinele LIDL vor fi închise.

Începând de marți, 18 aprilie, magazinele vor reintra în programul normal.

Citește și

Scandal violent într-un bar din Carei: un individ a înjunghiat un bărbat în plină zi
Actualitate

Scandal violent într-un bar din Carei: un individ a înjunghiat un bărbat în plină zi

acum 12 minute
FOTO. Pieton în stare gravă, lovit de un BMW pe ”zebră”. Mașina s-a oprit după 54 de metri
Actualitate

FOTO. Pieton în stare gravă, lovit de un BMW pe ”zebră”. Mașina s-a oprit după 54 de metri

acum 11 ore
LISTĂ. Prețurile carburanților continuă să scadă în Satu Mare. Motorina scade sub 9 lei, benzina scade spre 8 lei
Actualitate

LISTĂ. Prețurile carburanților continuă să scadă în Satu Mare. Motorina scade sub 9 lei, benzina scade spre 8 lei

acum 17 ore
FOTOGALERIE. Invazie de persoane fără adăpost pe malul Someșului, în zona de picnic din Satu Mare!
Actualitate

FOTOGALERIE. Invazie de persoane fără adăpost pe malul Someșului, în zona de picnic din Satu Mare!

acum 17 ore
Mii de hectare, în special livezi, afectate de îngheț la Satu Mare. Se vor face verificări în teren
Actualitate

Mii de hectare, în special livezi, afectate de îngheț la Satu Mare. Se vor face verificări în teren

acum 19 ore
Fugar din Satu Mare, identificat în Belgia! Adus ASTĂZI sub escortă în arestul IPJ Satu Mare 
Actualitate

Fugar din Satu Mare, identificat în Belgia! Adus ASTĂZI sub escortă în arestul IPJ Satu Mare 

acum 19 ore
SATU MARE. Fără permis, a intrat cu ATV-ul într-o mașină. Două victime și o gafă făcută de mulți sătmăreni
Actualitate

SATU MARE. Fără permis, a intrat cu ATV-ul într-o mașină. Două victime și o gafă făcută de mulți sătmăreni

acum 21 ore
Amenzi de mii de lei pentru crescătorii din animale dintr-o localitatea sătmăreană. DSVSA a fost în control
Actualitate

Amenzi de mii de lei pentru crescătorii din animale dintr-o localitatea sătmăreană. DSVSA a fost în control

acum 21 ore
Controalele înainte de Paște la Satu Mare s-au lăsat cu amenzi consistente. Ce nereguli au găsit cei de la DSVSA
Actualitate

Controalele înainte de Paște la Satu Mare s-au lăsat cu amenzi consistente. Ce nereguli au găsit cei de la DSVSA

acum 22 ore
FOTO. Accident pe DN19, Satu Mare - Baia Mare. Impact între un autoturism și un microbuz școlar
Actualitate

FOTO. Accident pe DN19, Satu Mare - Baia Mare. Impact între un autoturism și un microbuz școlar

acum 23 ore
Incident grav la un mare spital din țară. Un bărbat a furat o țeavă şi un robinet și a lăsat pacienții de la ATI fără oxigen
Actualitate

Incident grav la un mare spital din țară. Un bărbat a furat o țeavă şi un robinet și a lăsat pacienții de la ATI fără oxigen

acum 23 ore
Cum va fi vremea în weekend la Satu Mare. Când scad, din nou, temperaturile
Actualitate

Cum va fi vremea în weekend la Satu Mare. Când scad, din nou, temperaturile

acum 23 ore

Dezvoltat cu de Ottoweb

Alte știri pentru tine

Altă știre 0/0
Comentarii Anchete Politică Necitite