Meniu

Caută pe PresaSM

0

PROIECT. Nu-ți plătești taxele, nu poți cumpăra mașină. Nu primești nici permisul înapoi

Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei va propune un nou pachet de reformă administrativă prin care vor fi introduse noi prevederi legale pentru o colectare mai eficientă a taxel...

PROIECT. Nu-ți plătești taxele, nu poți cumpăra mașină. Nu primești nici permisul înapoi

Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei va propune un nou pachet de reformă administrativă prin care vor fi introduse noi prevederi legale pentru o colectare mai eficientă a taxelor şi impozitelor locale. Astfel, a spus ministrul Cseke Attila, cei care cei care vor să cumpere un vehicul dar au restanţe la impozitele pe terenuri, locuinţe sau amenzi de parcare neplătite vor trebui mai întâi să-și achite datoriile fiscale. Oficialul din Guvern propune de asemenea ca autorizațiile de construire să fie eliberate de administrațiile locale „dacă solicitantul nu are datorii către bugetul local”.

Ministrul spune că pachetul de reforme propus este pentru a înlesni colectarea taxelor și impozitelor locale, pe care unii cetățeni nu le plătesc, iar autoritățile au prea puține pârghii pentru a-i obliga să se conformeze.

„Este corect ca nu doar unii cetăţeni să-şi achite taxele şi impozitele locale. Trebuie să fim responsabili în egală măsură şi să ne achităm datoriile. Putem citi în presă despre administraţii locale, primării, care nu-şi pot acoperi cheltuielile de funcţionare sau salariile din veniturile proprii. Trebuie să înţelegem de ce se întâmplă acest fenomen şi să modificăm legislaţia, astfel încât autorităţile locale să poată colecta, în mod echitabil, taxele şi impozitele locale”, a declarat ministrul Dezvoltării, potrivit unui comunicat de presă.

Cseke Attila a subliniat că, potrivit reglementărilor în vigoare, o persoană care doreşte să vândă un autoturism trebuie mai întâi să îşi achite toate datoriile fiscale.

Acelaşi principiu va fi aplicat şi celor care vor să cumpere un vehicul, dar au restanţe la impozitele pe terenuri, locuinţe sau amenzi de parcare neplătite.

De asemenea, un permis de conducere suspendat din cauza unei contravenţii comise în trafic va putea fi redobândit doar după achitarea integrală a amenzii, adaugă ministrul.

În ceea ce priveşte eliberarea autorizaţiilor de construire, administraţiile locale vor putea emite aceste documente doar dacă solicitantul nu are datorii către bugetul local, iar instituţiile statului sau administraţiile publice vor putea reţine, din ajutoarele sociale, datorii precum impozitul pe imobile sau alte impozite locale.

Excepţie de la această prevedere vor fi mamele care beneficiază de indemnizaţie pentru creşterea copilului şi persoanele cu dizabilităţi, care primesc indemnizaţii de handicap.

„Pachetul legislativ va oferi mai multe instrumente autorităţilor locale pentru a eficientiza colectarea taxelor”, a precizat Cseke Attila.

Dezvoltat cu de Ottoweb

Altă știre 0/0
Comentarii Anchete Politică Necitite