FOTO. Sală de spectacole ultramodernă în centrul Sătmarului. Vechea sinagogă, ”distrusă”
Sinagoga „Machzike Hatorah" a fost dărâmată acum mai bine de zece ani, aflată într-o stare avansată de degradare, iar acum, pe terenul care a rămas în mare parte viran, ar putea fi costruită o sală de...
Sinagoga „Machzike Hatorah" a fost dărâmată acum mai bine de zece ani, aflată într-o stare avansată de degradare, iar acum, pe terenul care a rămas în mare parte viran, ar putea fi costruită o sală de spectacole.
Tot ce a mai rămas din sinagoga "Machzike Hatorah" de pe strada Ham Janos este o placă comemorativă care amintește că aici s-au rugat pentru ultima dată evreii sătmăreni deportați la Auschwitz-Birkenau.
Clădirea a fost dărâmată acum mai bine de zece ani, din cauza stării avansate de degradare. Atunci, comunitatea evreiască își propunea să ridice pe amplasament, alături de autoritățile locale, o sală culturală, dar proiectul a trenat.
Acum Primăria Satu Mare a anunțat o dezbatere publică ca pe terenul viran de pe strada Ham Janos să fie costruită o sală de spectacole. Beneficiarul proiectului, potrivit documentației, este Asociația Proscenium.
Potrivit proiectului, este vorba despre o sală de spectacole, cu o capacitate de 120 de locuri. O clădire cu subsol, parter și un etaj, potrivit regimului de înălțime din zonă.
Înainte de a porni construcția, asociația are nevoie de PUZ pentru asigurarea accesului pietonal și carosabil, pentru autospecialele de intervenție, stabilirea suprafeței maxime de construire și a regimului de înălțime, reglementarea distanțelor față de vecini și stradă și în ceea ce privește asigurarea dotărilor tehnico-edilitare.
Citește și
Actualitate
FOTO/VIDEO. Sătmăreancă găsită în viață după ore de căutări. Jandarmul Bogdan Moisi este eroul zilei
Actualitate
Mobilizare a sătmărenilor pentru găsirea Emiliei Tătar. Acțiune de amploare în Homoroade
Actualitate
Cele mai noi filme se văd la Cineplexx, în incinta Shopping City Satu Mare. Blockbuster Night: Odiseea
Actualitate
Țeapă cu promisiuni de transport internațional. Printre victime se află și persoane din județul Satu Mare
Actualitate
FOTO. Sătmăreni prinși în timp ce aruncă ilegal gunoaie. Semnalul de alarmă tras de Primărie
Actualitate
Furt incredibil în municipiul Satu Mare: i-a smuls lanțul de aur în timp ce îl îmbrățișa și săruta
Actualitate
Sătmăreancă dată dispărută. Polițiștii vă cer ajutorul
Actualitate
Zile caniculare la Satu Mare. Meteorologii au emis Cod galben. Ce temperaturi sunt așteptate și când expiră avertizarea meteo
Actualitate
Două palme în centrul localității l-au costat pe un sătmărean 4.000 de lei. Judecătorii au refuzat să îl lase fără condamnare penală
Actualitate