Protestul continuă la Tribunalul Satu Mare. Magistrații, îngrijorați
Protestul continuă la Tribunalul Satu Mare, iar magistrații spun că proiectul de abrogare a pensiilor de serviciu încalcă independența justiției și afectează statului judecătorilor. Redăm integral co...
Protestul continuă la Tribunalul Satu Mare, iar magistrații spun că proiectul de abrogare a pensiilor de serviciu încalcă independența justiției și afectează statului judecătorilor.
Redăm integral comunicatul de presă transmis de magistrații Tribunalului Satu Mare
Tribunalul Satu Mare este abilitat să aducă la cunoştinţa opiniei publice şi mass-mediei faptul că, luând act cu îngrijorare de recentele declarații publice referitoare la proiectele legislative de abrogare a dispozițiilor legale care consacră pensia de serviciu a magistraților, din perspectiva încălcării independenței și afectării statutului constituțional al judecătorilor,
Având în vedere adoptarea la data de 28.01.2020 de către Camera Deputaților a Legii privind abrogarea unor prevederi referitoare la pensiile de serviciu și indemnizațiile pentru limită de vârstă, precum și pentru reglementarea unor măsuri în domeniul pensiilor ocupaționale,
Adunarea generală a judecătorilor de la Tribunalul Satu Mare, prin Hotărârile nr. 3/2020 și nr. 4/21.01.2020, a hotărât declanșarea, respectiv continuarea formei de protest constând în suspendarea activității de judecată pe durată nedeterminată, cu excepția judecării cauzelor urgente.
Astfel, în perioada derulării acțiunii de protest, în materie penală vor fi judecate toate cauzele de competența judecătorului de drepturi și libertăți, cauzele cu arestați, precum și măsurile preventive din toate fazele procesuale, iar în materiile civile, litigii cu profesioniști și contencios administrativ și fiscal, după caz, vor fi judecate doar cauzele având ca obiect:
- ordin de protecție;
- ordonanță președințială;
- suspendare provizorie a executării silite;
- sechestru asigurător;
- suspendarea executării actului administrativ, întemeiat pe dispozițiile art. 14 și 15 din Legea nr. 554/2004;
- adopție și adopție internațională;
- plasament;
- înregistrarea ulterioară a nașterii - APEL;
- incidente privind executarea silită a hotărârilor referitoare la programul de vizitare a copiilor minori – APEL;
- desfacerea contractului individual de muncă din motive disciplinare, atunci când se solicită reintegrarea.
Pentru luarea oricărei hotărâri ulterioare ce vizează încetarea formei de protest, modificarea elementelor acesteia sau declanșarea altor acțiuni în acest sens, va fi convocată adunarea generală a judecătorilor de la Tribunalul Satu Mare, urmând ca publicul să fie informat în timp util cu privire la măsurile adoptate.
Citește și
Actualitate
Un sătmărean a băut o halbă de bere și o pălincă, apoi a distrus un stâlp de electricitate
Actualitate
Anvelope tăiate în plină stradă, în mod repetat, în municipiul Carei
Actualitate
Adrian Cozma prezintă documente AEP privind contractele PSD Satu Mare cu o firmă din familia Govor. Valoarea depășește un milion de lei
Actualitate
Batalionul 52 Geniu „Tisa” din Satu Mare face zeci de angajări. Nu aveți nevoie de Bacalaureat, salar atractiv
Actualitate
FOTO. Tâlhărie în plină stradă, la Satu Mare. O femeie de 62 de ani, atacată în timp ce se întorcea de la cumpărături
Actualitate
Șansa unei cariere în sănătate începe aici! Înscrie-te cu sau fără diplomă de BAC la Școala Postliceală „Henri Coandă” Satu Mare
Actualitate
Cătălin Cherecheș, fostul primar din Baia Mare, scapă de gratii. Judecătorii au decis eliberarea condiționată
Actualitate
Bilanțul unei zile de controale în Satu Mare: șofer băut, sute de sancțiuni și amenzi de peste 86.000 de lei
Actualitate
FOTO. Accident pe Drumul Careiului, în sensul giratoriu de la mall. O ambulanță a fost chemată la fața locului
Actualitate