Meniu

Caută pe PresaSM

0

IREAL. PSD Satu Mare încearcă să-și dea jos propriul primar din Medieșu Aurit!

Am trăit să o vedem și pe asta! Organizația Județeană Satu Mare a PSD ar încerca să-și dea jos propriul viceprimar cu atribuții de primar! Este vorba despre viceprimarul comunei Medieșu Aurit, Marian ...

IREAL. PSD Satu Mare încearcă să-și dea jos propriul primar din Medieșu Aurit!

Am trăit să o vedem și pe asta! Organizația Județeană Satu Mare a PSD ar încerca să-și dea jos propriul viceprimar cu atribuții de primar! Este vorba despre viceprimarul comunei Medieșu Aurit, Marian Torok, care exercită funcția de primar. Și asta după ce fostul primar social-democrat Radu Iancu a fost destituit de Prefectura Satu Mare, ca urmare a unui proces pierdut cu Agenția Națională de Integritate. Potrivit unor surse politice, planul de mazilire ar fi unul în mai multe etape, dar l-au ratat din prima!
”Baronii” din PSD au cerut capul lui Torok
”Primarul-viceprimar” Marian Torok ar fi intrat în dizgrația unor social-democrați foarte influenți la nivel local și județean, fapt pentru care i s-ar fi cerut ”capul”. Se pare că unii lideri din conducerea Organizației Județene Satu Mare a PSD ar fi fost de acord cu opozanții lui Torok, iar sâmbătă ar fi avut loc p ședință la Medieșu Aurit. Acolo unde consilierilor locali social-democrați li s-a cerut să propună și să voteze alegerea pentru funcția de viceprimar al consilierului local Simona Por, o învățătoare din comună.
Rateu de pomină în Consiliul Local
Zis și făcut, astăzi, de la ora 11.00, s-a supus la vot propunerea pentru accederea Simonei Por în funcția de viceprimar, dar aceasta nu a obținut voturile necesare! Nici măcar unii social-democrați nu au votat-o, cu toate că PSD are majoritatea în consiliu. Cum votul a fost secret, iar partidul nu a putut să aibă vreun control asupra opțiunii consilierilor, a ieșit din ”joben” consilierul local al UDMR Olah Szabolcs. Care a mai ocupat funcția de viceprimar pe vremea fostului primar Gheorghe Robaș.
Un plan ratat din start
Planul de mazilire al primarului Marian Torok de către propriul partid ar fi unul în mai multe etape. În prima etapă urma să fie desemnată ”consilier cu atribuții de viceprimar” Simona Por. În a doua etapă, partidul îl forța pe Marian Torok ”să-și piardă” susținerea politică și, în mod automat, funcția. În a treia etapă, Simona Por devenea viceprimarul cu atribuții de primar. Planul PSD nu doar că a eșuat, dar au pierdut și controlul propriilor consilieri locali. Dacă ar fi să luăm în calcul votul de astăzi. Unul deosebit de important.
Primarul Torok neagă acest scenariu
După mai multe încercări de a-l contacta telefonic, primarul Marian Torok a răspuns într-un final. Acesta neagă acest scenariu, precizând că nimeni nu încearcă să-l ”mazilească”, iar PSD rămâne în continuare singura lui opțiune politică. ”Nici vorbă să mă destituie cineva. Nu am nicio problemă cu nimeni din PSD. Nu am fost amenințat că mi se va retrage sprijinul politic și nici nu mi s-a impus nimic. Astăzi a fost un simplu vot pentru ca o colegă, Simona Por, să devină consilier local cu atribuții de viceprimar. Atâta tot. Nu știu de niciun plan care să mă vizeze pe mine”, a spus Marian Torok.  Întrebat, totuși, de ce crede că Simona Por nu a obținut votul colegilor, în condițiile în care PSD avea controlul consiliului, acesta nu a avut niciun răspuns. Întrebat dacă nu crede că tocmai unii dintre colegii săi consilieri au făcut ”blat politic” pentru a-l apăra, acesta a precizat că nu cunoaște o astfel de situație. Întrebat, de asemenea, cum își explică faptul că un candidat al UDMR (care deține DOAR 2 (!) locuri de consilier) a ajuns viceprimar, Torok a evitat un răspuns. În pofida tuturor informațiilor politice și a realității din Consiliul Local, se pare că primarul Torok rămâne fidel PSD, cel puțin la nivel declarativ.
Fostul primar, găsit incompatibil...de două ori
Fostul primar al comunei Medieșu Aurit, Radu Iancu, a reușit contraperformanța de a fi găsit de două ori în starea de presupusă incompatibilitate de către Agenția Națională de Integritate. Dacă prima dată a deținut concomitent funcția de primar și cea de administrator al unei firme, fapt care i-a adus pierderea mandatului de edil șef, acum a fost descoperită o nouă stare de incompatibilitate. Agenția Națională de Integritate (ANI) a constatat o nouă stare de incompatibilitate și conflict de interese de natură administrativă în cazul fostului primar al comunei Mediesu Aurit, Radu Iancu. ”În mandatul 2012 – 2016 a exercitat simultan funcția de viceprimar și pe cea membru în Consiliul de Administrație al Școlii Profesionale „George Coșbuc” Medieșu Aurit. Astfel, persoana evaluată a încălcat dispozițiile art. 87, alin. (1), lit. d) din Legea nr. 161/2003 și nu a respectat dispozițiile art. 91, alin. (3), teza 1 din același act normativ”, se arată în raportul ANI din 21 noiembrie 2018.
Demis în februarie 2018
Reamintim că prefectul județului Satu Mare, Darius Filip, a emis, în data de 20 februarie 2018 ordinul prin care s-a dispus eliberarea din funcție a primarului comunei Medieșu Aurit, Radu Iancu, care a constatat încetarea de drept a mandatului ca urmare a unei decizii definitive și irevocabile a Înaltei Curți de Casație și Justiție. Astfel, din data de 21 februarie 2018, funcția a fost preluată, potrivit legii, de către viceprimarul Marian Torok. Fostul primar comunei Medieșu Aurit, Radu Mihai Iancu, a fost declarat incompatibil de către judecătorii Înaltei Curți de Casație și Justiție, care au menținut astfel decizia Curții de Apel București în procesul intentat de către Agenția Națională de Integritate împotriva primarului comunei Medieșu Aurit. ”Decizia nr. 3710/21.11.2017. Respinge recursul declarat de Iancu Mihai Radu împotriva Sentinţei nr. 956 din 03 aprilie 2015 a Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a VIII-a Contencios Administrativ şi Fiscal, ca nefondat. Definitivă”, este soluția pe scurt a judecătorilor.

Citește și

FOTO. Incendiu la o fabrică municipiul Satu Mare. Mobilizare a pompierilor
Actualitate

FOTO. Incendiu la o fabrică municipiul Satu Mare. Mobilizare a pompierilor

acum 13 minute
Am aflat când se deschide sezonul la ștrandul termal din Tășnad. Un nou sezon plin de surprize și distracție
Actualitate

Am aflat când se deschide sezonul la ștrandul termal din Tășnad. Un nou sezon plin de surprize și distracție

acum 34 minute
Un nou supermarket se va construi în municipiul Satu Mare. Lângă Piața de Vechituri
Actualitate

Un nou supermarket se va construi în municipiul Satu Mare. Lângă Piața de Vechituri

acum 1 oră
Scandal violent într-un bar din Carei: un individ a înjunghiat un bărbat în plină zi
Actualitate

Scandal violent într-un bar din Carei: un individ a înjunghiat un bărbat în plină zi

acum 5 ore
FOTO. Pieton în stare gravă, lovit de un BMW pe ”zebră”. Mașina s-a oprit după 54 de metri
Actualitate

FOTO. Pieton în stare gravă, lovit de un BMW pe ”zebră”. Mașina s-a oprit după 54 de metri

acum 17 ore
LISTĂ. Prețurile carburanților continuă să scadă în Satu Mare. Motorina scade sub 9 lei, benzina scade spre 8 lei
Actualitate

LISTĂ. Prețurile carburanților continuă să scadă în Satu Mare. Motorina scade sub 9 lei, benzina scade spre 8 lei

acum 22 ore
FOTOGALERIE. Invazie de persoane fără adăpost pe malul Someșului, în zona de picnic din Satu Mare!
Actualitate

FOTOGALERIE. Invazie de persoane fără adăpost pe malul Someșului, în zona de picnic din Satu Mare!

acum 23 ore
Mii de hectare, în special livezi, afectate de îngheț la Satu Mare. Se vor face verificări în teren
Actualitate

Mii de hectare, în special livezi, afectate de îngheț la Satu Mare. Se vor face verificări în teren

17 aprilie 2026
Fugar din Satu Mare, identificat în Belgia! Adus ASTĂZI sub escortă în arestul IPJ Satu Mare 
Actualitate

Fugar din Satu Mare, identificat în Belgia! Adus ASTĂZI sub escortă în arestul IPJ Satu Mare 

17 aprilie 2026
SATU MARE. Fără permis, a intrat cu ATV-ul într-o mașină. Două victime și o gafă făcută de mulți sătmăreni
Actualitate

SATU MARE. Fără permis, a intrat cu ATV-ul într-o mașină. Două victime și o gafă făcută de mulți sătmăreni

17 aprilie 2026
Amenzi de mii de lei pentru crescătorii din animale dintr-o localitatea sătmăreană. DSVSA a fost în control
Actualitate

Amenzi de mii de lei pentru crescătorii din animale dintr-o localitatea sătmăreană. DSVSA a fost în control

17 aprilie 2026
Controalele înainte de Paște la Satu Mare s-au lăsat cu amenzi consistente. Ce nereguli au găsit cei de la DSVSA
Actualitate

Controalele înainte de Paște la Satu Mare s-au lăsat cu amenzi consistente. Ce nereguli au găsit cei de la DSVSA

17 aprilie 2026

Dezvoltat cu de Ottoweb

Alte știri pentru tine

Altă știre 0/0
Comentarii Anchete Politică Necitite