Razii de amploare în mai multe localități din județ. Zeci de persoane ”săltate”
Acțiune cu efective mărite ale Inspectoratului Județean de Poliție (IPJ) Satu Mare. Purtătorul de cuvânt al IPJ Satu Mare, Paula Gabor, a precizat că descinderile au fost efectuate în această dimineaț...
Acțiune cu efective mărite ale Inspectoratului Județean de Poliție (IPJ) Satu Mare. Purtătorul de cuvânt al IPJ Satu Mare, Paula Gabor, a precizat că descinderile au fost efectuate în această dimineață pe raza localităților Stâna și Socond.
Acțiunea ar fi început de la ora 06.00, polițiștii de Ordine Publică, Investigații Criminale, Criminaliști și luptători de la Serviciul de Acțiuni Speciale au desfășurat o acțiune preventiv-reactivă pentru identificarea, depistarea și tragerea la răspundere penală a autorilor de infracțiuni, a persoanelor urmărite în temeiul legii și combaterea cu fermitate a infracțiunilor de orice natură precum și combaterea fenomenelor care generează insecuritatea stradală.
În urma activităților desfășurate au fost legitimate sute de persoane, fiind conduse la sediul poliției zeci de indivizi. Totodată, s-au aplicat mai multe sancțiuni contravenționale.
În zona Socond și Stâna au fost raportate în ultima vreme o serie de infracțiuni contra patrimoniului, predominând furtul de lemne. De asemenea, în zonă se mai adăpostesc diferite persoane urmărite general sau care se sustrag de la urmărirea penală.
Știre în curs de actualizare...
Citește și
Actualitate
FOTO/VIDEO. Zeci de liberali protestează chiar acum în fața sediului PNL Satu Mare. Scandări împotriva conducerii județene
Actualitate
BNS critică proiectul care ar permite investiții din Pilonul II în industria de apărare și cere retragerea acestuia
Actualitate
Șofer căutat de polițiști după ce a lovit trei mașini parcate și a fugit de la locul accidentului, în Satu Mare
Actualitate
Giorgio Trans: trei decenii pe drumurile Europei, pornite din Satu Mare
Actualitate
FOTO. Satu Mare pedalează. O nouă pistă de biciclete completează rețeaua din Satu Mare
Actualitate
Doi șoferi prinși băuți la volan în județul Satu Mare. Polițiștii au aplicat peste 200 de amenzi într-o singură zi
Actualitate
FOTO. Șofer sătmărean amendat cu zeci de mii de lei. L-au lăsat fără certificat și plăcuțe
Actualitate
Bătrână de 73 de ani, agresată de soțul de 77 de ani. Bărbatul ar fi incendiat locuința din județul Satu Mare
Actualitate
FOTO/VIDEO. Bătaie între două familii, cu un cuțit scos în mijlocul scandalului, în Satu Mare. 400 de persoane la fața locului
Actualitate