Meniu

Caută pe PresaSM

0

REPORTAJ. Mii de credincioși în Catedrala Țării Codrului: Mănăstirea Măriuș

Codrenii au o catedrala a lor: Mănăstirea “Izvorul Tămăduirii”, de la Măriuș. Mănăstirea poate fi considerată centrul spiritual al Țării Codrului. Ridicată în urmă cu 25 de ani, așezământul monahal a ...

REPORTAJ. Mii de credincioși în Catedrala Țării Codrului: Mănăstirea Măriuș

Codrenii au o catedrala a lor: Mănăstirea “Izvorul Tămăduirii”, de la Măriuș. Mănăstirea poate fi considerată centrul spiritual al Țării Codrului. Ridicată în urmă cu 25 de ani, așezământul monahal a devenit un veritabil bastion al creștinismului ortodox în această parte de lume. Loc în care mii de persoane vin să îl găsească pe Dumnezeu. Cu atât mai mult astăzi, când s-a sărbătorit ”Adormirea Maicii Domnului”.
Peste două decenii de istorie
Mănăstirea Măriuş a fost înfiinţată în 16 august 1992, la solicitarea credincioşilor din Măriuş, dar şi din împrejurimi, care au ţinut să ducă la îndeplinire angajamentul care l-au luat faţă de Dumnezeu în timpul celui de al doilea război mondial. Începutul vieţii monahale de la Măriuş a fost odată cu venirea a trei monahi de la Mănăstirea Rohia. La început, la Măriuş s-a construit o bisericuţă de lemn, iar din anul 2000 s-a început şi construcţia bisericii mari, care a devenit peste ani o veritabilă catedrală în mijlocul pădurilor din Codrul de Sătmar, un punct de reper pentru toţi credincioşii din zonă şi nu numai. [gallery columns="1" size="large" ids="57407,57408,57409,57410,57411,57412,57413,57414,57415,57416"]
Sprijinul comunității pentru un simbol al Codrului
Considerată a fi ”Catedrala Țării Codrului”, Mănăstirea și Biserica sa impozantă au devenit simbolul unității și credinței codrenilor. Fii ai Țării Codrului au pus umărul și au ridicat la Măriuș o veritabilă cetate a ortodoxismului. Codreni în suflet și-n simțiri, oameni precum deputatul Octavian Petric sau primarul comunei Valea Vinului, Radu Cristea, sunt doar câțiva dintre oamenii care au sprijinit prin tot ce au putut ridicarea așezământului monahal.
Codrenii au venit în Catedrală
Dovada unității a venit astăzi, încă o dată, cu ocazia ”Adormirii Maicii Domnului”, acolo unde mii de credincioși au umplut curtea lăcașul de cult. Slujba a fost oficiată de un sobor de preoți, în frunte cu părintele Ioachim - episcop eparhial al Maramureșului și Sătmarului, secondat de stareţul Mănăstirii Măriuş, părintele Gherontie. Stareţul Mănăstirii Măriuş a mulţumit tuturor binefăcătorilor acestui lăcaş monahal, în special celor care au contribuit la finalizarea lucrărilor la biserică. [gallery columns="1" size="large" ids="57418,57419,57420,57421,57422,57423,57424,57425,57426,57427,57428,57429,57430"]
O catedrală a Țării Codrului
Deputatul Octavian Petric - codrean în suflet și-n simțiri - a declarat că această mănăstire este o veritabilă catedrală a Țării Codrului. "Astăzi sărbătorim hramul bisericii și, după cum ați văzut, mii de oameni au venit la Mănăstirea de la Măriuș, fiindcă este un loc binecuvântat. Pot să spun că această mănăstire este un simbol al codrenilor și după cum știți codrenii sunt niște oameni foarte credincioși. Vedeți că an de an se dezvoltă această mănăstire. Sunt construcții noi și toate sunt făcute din darurile pe care le dau acești oameni minunați", a declarat Octavian Petric.

Citește și

FOTO. Incendiu la anexa unei fabrici din municipiul Satu Mare. Mobilizare a pompierilor
Actualitate

FOTO. Incendiu la anexa unei fabrici din municipiul Satu Mare. Mobilizare a pompierilor

acum 46 minute
Am aflat când se deschide sezonul la ștrandul termal din Tășnad. Un nou sezon plin de surprize și distracție
Actualitate

Am aflat când se deschide sezonul la ștrandul termal din Tășnad. Un nou sezon plin de surprize și distracție

acum 1 oră
Un nou supermarket se va construi în municipiul Satu Mare. Lângă Piața de Vechituri
Actualitate

Un nou supermarket se va construi în municipiul Satu Mare. Lângă Piața de Vechituri

acum 2 ore
Scandal violent într-un bar din Carei: un individ a înjunghiat un bărbat în plină zi
Actualitate

Scandal violent într-un bar din Carei: un individ a înjunghiat un bărbat în plină zi

acum 6 ore
FOTO. Pieton în stare gravă, lovit de un BMW pe ”zebră”. Mașina s-a oprit după 54 de metri
Actualitate

FOTO. Pieton în stare gravă, lovit de un BMW pe ”zebră”. Mașina s-a oprit după 54 de metri

acum 18 ore
LISTĂ. Prețurile carburanților continuă să scadă în Satu Mare. Motorina scade sub 9 lei, benzina scade spre 8 lei
Actualitate

LISTĂ. Prețurile carburanților continuă să scadă în Satu Mare. Motorina scade sub 9 lei, benzina scade spre 8 lei

acum 23 ore
FOTOGALERIE. Invazie de persoane fără adăpost pe malul Someșului, în zona de picnic din Satu Mare!
Actualitate

FOTOGALERIE. Invazie de persoane fără adăpost pe malul Someșului, în zona de picnic din Satu Mare!

acum 23 ore
Mii de hectare, în special livezi, afectate de îngheț la Satu Mare. Se vor face verificări în teren
Actualitate

Mii de hectare, în special livezi, afectate de îngheț la Satu Mare. Se vor face verificări în teren

17 aprilie 2026
Fugar din Satu Mare, identificat în Belgia! Adus ASTĂZI sub escortă în arestul IPJ Satu Mare 
Actualitate

Fugar din Satu Mare, identificat în Belgia! Adus ASTĂZI sub escortă în arestul IPJ Satu Mare 

17 aprilie 2026
SATU MARE. Fără permis, a intrat cu ATV-ul într-o mașină. Două victime și o gafă făcută de mulți sătmăreni
Actualitate

SATU MARE. Fără permis, a intrat cu ATV-ul într-o mașină. Două victime și o gafă făcută de mulți sătmăreni

17 aprilie 2026
Amenzi de mii de lei pentru crescătorii din animale dintr-o localitatea sătmăreană. DSVSA a fost în control
Actualitate

Amenzi de mii de lei pentru crescătorii din animale dintr-o localitatea sătmăreană. DSVSA a fost în control

17 aprilie 2026
Controalele înainte de Paște la Satu Mare s-au lăsat cu amenzi consistente. Ce nereguli au găsit cei de la DSVSA
Actualitate

Controalele înainte de Paște la Satu Mare s-au lăsat cu amenzi consistente. Ce nereguli au găsit cei de la DSVSA

17 aprilie 2026

Dezvoltat cu de Ottoweb

Alte știri pentru tine

Altă știre 0/0
Comentarii Anchete Politică Necitite