Meniu

Caută pe PresaSM

0

„România colindă! Tradiții în lumină”, concert de suflet la Palatul Parlamentului. Adrian Cozma, gazda evenimentului

Palatul Parlamentului a fost, aseară, gazda unui amplu eveniment cultural dedicat tradițiilor românești de Crăciun. Sute de colindători din toate zonele țării, alături de copii, profesori și invitați,...

„România colindă! Tradiții în lumină”, concert de suflet la Palatul Parlamentului. Adrian Cozma, gazda evenimentului

Palatul Parlamentului a fost, aseară, gazda unui amplu eveniment cultural dedicat tradițiilor românești de Crăciun. Sute de colindători din toate zonele țării, alături de copii, profesori și invitați, au participat la concertul „România colindă! Tradiții în lumină”, organizat la inițiativa vicepreședintelui Camerei Deputaților, Adrian Cozma. Potrivit declarației acestuia, evenimentul a avut ca scop aducerea în inima instituției parlamentare a celor mai frumoase obiceiuri și colinde românești, pentru a vesti Nașterea Mântuitorului și pentru a pune în valoare tradițiile autentice ale satului românesc.

„Ne-am propus să aducem la Palatul Parlamentului cele mai frumoase obiceiuri și colinde din toate zonele țării, pentru a vesti împreună Nașterea Mântuitorului și pentru a evidenția tradițiile autentice românești”, a transmis Adrian Cozma.

Programul artistic a reunit ansambluri și grupuri folclorice din mai multe județe, printre care Prahova, Argeș, Satu Mare, Maramureș, Arad, Suceava și Vaslui. Pe scenă au urcat formații de renume, grupuri vocale de elevi, dar și cete tradiționale de colindători, fiecare aducând specificul zonei pe care o reprezintă.

adrian cozma codreni.jpeg

Evenimentul a beneficiat de implicarea mai multor parlamentari și reprezentanți ai administrației centrale și locale, care au prezentat ansamblurile participante, devenind, după cum a subliniat Adrian Cozma, „adevărați ambasadori ai județelor pe care le reprezintă”. Vicepreședintele Camerei Deputaților a mulțumit, totodată, președintelui Comisiei pentru Transporturi și Infrastructură, Lucian Bode, pentru colaborare și pentru mesajul de bun venit adresat participanților.

În final, Adrian Cozma a subliniat că evenimentul a demonstrat puterea tradițiilor, credinței și valorilor românești de a uni oameni din toate colțurile țării și de a transmite mai departe, către tinerele generații, identitatea culturală națională.

„Colindul ne-a unit, ne-a adus aminte cine suntem și a oferit un mesaj de speranță și lumină în prag de sărbători”, a concluzionat acesta, mulțumind tuturor celor care au contribuit la organizarea concertului și tuturor participanților care au adus, prin glas, port și suflet, România tradițiilor la Palatul Parlamentului.

adrian cozma colindatori (2).jpg adrian cozma colindatori (3).jpg adrian cozma colindatori (4).jpg adrian cozma colindatori (5).jpg adrian cozma colindatori (1).jpg

Dezvoltat cu de Ottoweb

Alte știri pentru tine

Altă știre 0/0
Comentarii Anchete Politică Necitite