Meniu

Caută pe PresaSM

0

România, undă verde pentru Schengen. PTF Petea și Urziceni, desființate?! Adio, aglomerație

Parlamentul European a votat marți: recomandă primirea imediată României și Bulgariei în spaţiul Schengen, fără legătură cu raportul MCV. Practic, eurodeputaţii au aprobat raportul supus la vot cu 514...

România, undă verde pentru Schengen. PTF Petea și Urziceni, desființate?! Adio, aglomerație

Parlamentul European a votat marți: recomandă primirea imediată României și Bulgariei în spaţiul Schengen, fără legătură cu raportul MCV. Practic, eurodeputaţii au aprobat raportul supus la vot cu 514 voturi „pentru”, 107 „împotrivă” şi 38 de abţineri. După votul de astăzi din Parlamentul European urmează decizia finală a Consiliului Uniunii Europene. Dacă Consiliul Uniunii Europene va aproba intrarea româniei în Spațiul Schengen, punctele de trecere ale frontierei de stat cu Ungaria - de la Petea și Urziceni - ar putea fi desființate în următorii ani. Comisia Libertăţilor Civile (LIBE) a reiterat recomandarea adresată miniştrilor statelor membre Uniunii Europene (UE) de a aproba rapid aderarea României şi Bulgariei la spaţiul Schengen, ca membre cu drepturi depline. O abordare în două etape - suspendarea controalelor la frontierele interne maritime şi aeriene, urmată de eliminarea controalelor la frontierele interne terestre - implică un anumit număr de riscuri şi ar putea să aibă un efect negativ asupra viitorului extinderii spaţiului Schengen, subliniau membrii Comisiei. Membrii Comisiei subliniau că spaţiul Schengen este un dispozitiv unic în felul său şi una dintre cele mai mari reuşite ale UE, iar amânarea aderării depline a României şi Bulgariei are consecinţe negative atât asupra celor două ţări, cât şi asupra întregii Uniuni. În prezent, atât România, cât şi Bulgaria aplică în mod parţial acquis-ul Schengen, iar controale sunt efectuate la frontierele ambelor ţări. Hotărârea finală cu privire la aderarea deplină a celor două ţări la spaţiul Schengen este luată prin vot - cu unanimitate - de către miniştrii din cele 28 de state membre, în cadrul Consiliului.

Dezvoltat cu de Ottoweb

Altă știre 0/0
Comentarii Anchete Politică Necitite