La nivelul Parchetului de pe lângă Judecătoria Negreşti Oaş a fost înregistrat astăzi dosarul penal având ca obiect săvârşirea infractiuni de zădărnicirea combaterii bolilor (...), ca urnare a sesizării din oficiu a organelor de cercetare penală.
Astfel, în data de 25.05.2020, organele de poliție din cadrul Secției 8 Politie Rurală Gherta Mică - Post de Poliție Călineşti Oaş - s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că numitul C.N. , care se afla în izolare la domiciliul declarat, a părăsit fără drept domiciliul, nerespectând măsura impusă cu scopul de a preveni şi combate răspândirea virusului SARS - CoV - 2 .
Urmărirea penală este efectuată de lucrătorii de poliție judiciară din cadrul Postului de Politie Călineşti Oaş, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Negreşti Oaş.
Precizăm că activitătile procesuale efectuate cursul urmăririi penale sunt reglementate de Codul de procedură penală şi au drept scop administrarea probatoriului cu respectarea drepturilor şi garanțiilor procesuale, precum şi a prezumției de nevinovăţie.
SURSA: Parchetul de pe lângă Tribunalul Satu Mare
Sătmărean inconștient. În loc să stea în izolare, se plimba pe străzi
La nivelul Parchetului de pe lângă Judecătoria Negreşti Oaş a fost înregistrat astăzi dosarul penal având ca obiect săvârşirea infractiuni de zădărnicirea combaterii bolilor (...), ca urnare a sesizăr...
Citește și
Actualitate
Dintr-o familie modestă, spre Facultatea de Medicină. Povestea Olimpiei, tânăra romă care refuză să lase sărăcia să-i decidă viitorul
Actualitate
Incendiu puternic într-o locuință din județul Satu Mare. Proprietarul a ajuns la spital după ce a inhalat fum
Actualitate
Victorie, în premieră, în instanță pentru o șoferiță din Satu Mare. Asigurator obligat să plătească integral daunele morale
Actualitate
Revoltă în PNL Satu Mare. Zeci de liberali ies în stradă împotriva conducerii lui Adrian Cozma, după schimbarea liderilor din Satu Mare și Carei
Actualitate
VIDEO. Scrisoare deschisă către Patriarhia Română. Mircea Govor anunță un nou demers împotriva deputatului Adrian Cozma
Actualitate
FOTO. Care este starea sătmărencei înjunghiate de fostul iubit. Cei doi copii ai femeii, luați în plasament
Actualitate
De două ori beat la volan în doar două luni. S-a urcat din nou la volan, a provocat un accident și ajunge la închisoare
Actualitate
FOTO. Controale ample în trafic la Satu Mare: amenzi de peste 17.000 de lei și 14 certificate de înmatriculare reținute. Trei șoferi s-au ales cu dosare penale
Actualitate
FOTO. Tentativă de omor în Tarna Mare. Un bărbat de 27 de ani a fost arestat preventiv după ce și-ar fi atacat concubina cu un cuțit
Actualitate