Judecătoria Satu Mare a admis vineri cererea unei femei din localitatea Culciu Mic și a emis un ordin de protecție împotriva fostului său partener de viață, cu care a avut o relație de concubinaj de peste două decenii. Decizia instanței vine în urma acuzațiilor grave formulate de femeie, care a relatat mai multe episoade de violență fizică și verbală, culminând cu o agresiune în care bărbatul ar fi amenințat-o cu un cuțit.
Potrivit informațiilor PresaSM, femeia a declarat în fața instanței că a fost victima unor acte repetate de violență, fiind amenințată cu moartea, bătută și agresată verbal. Ultimul episod ar fi avut loc în luna ianuarie, când, potrivit spuselor sale, partenerul i-ar fi pus cuțitul la gât în urma unui conflict legat de bani. De teamă și din cauza necunoașterii limbii române, femeia nu a depus plângere la poliție la acel moment, ci s-a refugiat la sora sa.
Femeia a solicitat instanței emiterea ordinului de protecție pentru a putea trăi în liniște, arătând că se teme în continuare de fostul partener și nu are încredere că acesta nu va recidiva. Individul a contestat acuzațiile, susținând că nu-și amintește să fi fost violent, dar nu s-a opus emiterii ordinului de protecție.
Cu toate că reprezentanta Parchetului și apărătorul bărbatului au invocat lipsa urgenței și lipsa unor dovezi concrete pentru faptele reclamate, instanța a considerat că există suficiente indicii pentru a justifica măsurile solicitate.
Judecătorul a reținut comportamentul ezitant al bărbatului în fața întrebărilor instanței și a subliniat că trauma psihologică generată de violența domestică nu dispare odată cu trecerea timpului.
Pe acest temei, instanța a dispus ca, pentru o perioadă de două luni, pârâtul să nu se apropie la mai puțin de 50 de metri de reclamantă și de locuința acesteia, fiind interzis totodată orice contact cu aceasta, fie direct, telefonic sau prin alte mijloace.
FOTO: Arhivă/Scop ilustrativ