Meniu

Caută pe PresaSM

0

Sătmăreancă scoasă cu forța din casă! Poliția a intervenit și l-a scos pe bărbat

Judecătoria Satu Mare a emis un ordin de protecție împotriva unui bărbat din Carei, după ce acesta și-ar fi agresat concubina, lovind-o și alungând-o din locuință în timp ce se afla sub influența alco...

Sătmăreancă scoasă cu forța din casă! Poliția a intervenit și l-a scos pe bărbat

Judecătoria Satu Mare a emis un ordin de protecție împotriva unui bărbat din Carei, după ce acesta și-ar fi agresat concubina, lovind-o și alungând-o din locuință în timp ce se afla sub influența alcoolului. După ce femeia a cerut ajutorul polițiștilor, bărbatul a fost cel scos din casă și trimis la plimbare. 

Potrivit informațiilor PresaSM, incidentul a avut loc la data de 19 octombrie 2025, în locuința comună a celor doi. Femeia a declarat în fața instanței că partenerul său a lovit-o cu palma în zona feței, apoi a scos-o afară din casă, comportament violent pe care acesta l-ar manifesta frecvent atunci când consumă alcool. Conform certificatului medico-legal, victima a suferit leziuni ce necesită 2-3 zile de îngrijiri medicale.

În fața completului de judecată, bărbatul a recunoscut faptele și a afirmat că regretă cele întâmplate, exprimându-și dorința de a se împăca cu reclamanta. Instanța a apreciat însă că există un risc real ca episoadele violente să se repete, reținând că măsurile solicitate sunt necesare pentru protejarea femeii.

Astfel, judecătorul a dispus ca agresorul să păstreze o distanță de cel puțin 50 de metri față de victimă și față de locuința acesteia și i-a interzis orice formă de contact cu aceasta, inclusiv telefonic sau prin corespondență.

Ordinul de protecție are o durată de două luni și este executoriu de îndată, fără somație, conform prevederilor Legii nr. 217/2003 privind prevenirea și combaterea violenței domestice. Judecătorii au atras atenția că nerespectarea ordinului de protecție reprezintă infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 5 ani.

-----------------

FOTO: Arhivă/Scop ilustrativ 

Dezvoltat cu de Ottoweb

Alte știri pentru tine

Comentarii Anchete Politică Necitite