Meniu

Caută pe PresaSM

0

Sătmarul minunilor! Vânătorii au împușcat o casă de pe B-dul Lucian Blaga

O ceată de vânători sătmăreni a reușit o ”captură” de zile mari: au împușcat o casă. Oamenii care locuiesc în zona străzii Curtuiuș, (în imediata apropiere a Bulevardului Lucian Blaga) din municipiul ...

O ceată de vânători sătmăreni a reușit o ”captură” de zile mari: au împușcat o casă. Oamenii care locuiesc în zona străzii Curtuiuș, (în imediata apropiere a Bulevardului Lucian Blaga) din municipiul Satu Mare, au precizat pentru PresaSM că un sătmărean s-a trezit cu mai multe alice în peretele casei sale. Nervos (pe bună dreptate am spune noi), omul a solicitat sprijinul oamenilor legii. Martorii mai susțin că polițiștii fac cercetări pentru stabilirea autorilor și condițiile în care s-a organizat partida de vânătoare. Ce-i drept, fondul de vânătoare nu trebuie confundat cu zona intravilană. Iar oamenii nu fac parte din fondul cinegetic. Există suspiciunea că unii dintre cei care au participat la partida de vânătoare să se fi încălzit înainte cu niscaiva alcool. Polițiștii au acum sarcina de a stabili circumstanțele în care s-a produs această neglijență.
Reamintim că polițiștii din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare au depistat în această lună 22 de persoane, din cadrul unei asociații de vânătoare, care au comis acte de braconaj pe fondul cinegetic Unimăt. Oamenii legii spun că vânătorii au folosit câini pentru a hăitui vânatul, contrar prevederilor legale. Armele, dar și peste 200 de kg de vânat au fost confiscate de polițiști.
“În fapt, persoanele mai sus menționate au participat la o partidă de vânătoare  unde au folosit trei câini de vânătoare cu ajutorul cărora au hăituit vânatul, contrar prevederilor legale. Vânatul în cantitate totală de 244 de kg a fost recuperat și a fost predat gestionarului fondului de vânătoare. Totodată, au fost ridicate în vederea expertizării 7 arme de vânătoare precum și muniția aferentă și un autoturism cu ajutorul căruia a fost transportat vânatul,” se arată într-un comunicat la IPJ Satu Mare.
În cauză cercetările continuă sub aspectul comiterii infracțiunii de braconaj.

Citește și:

Se pregătesc patrule pe malurile Someșului. Ce spune Consiliul Județean Poliția, la vânătoare de șoferi. Cei care făceau drift-uri, sancționați Oamenii legii explică de ce stau la “pândă”

Citește și

Scandal violent într-un bar din Carei: un individ a înjunghiat un bărbat în plină zi
Actualitate

Scandal violent într-un bar din Carei: un individ a înjunghiat un bărbat în plină zi

acum 13 minute
FOTO. Pieton în stare gravă, lovit de un BMW pe ”zebră”. Mașina s-a oprit după 54 de metri
Actualitate

FOTO. Pieton în stare gravă, lovit de un BMW pe ”zebră”. Mașina s-a oprit după 54 de metri

acum 11 ore
LISTĂ. Prețurile carburanților continuă să scadă în Satu Mare. Motorina scade sub 9 lei, benzina scade spre 8 lei
Actualitate

LISTĂ. Prețurile carburanților continuă să scadă în Satu Mare. Motorina scade sub 9 lei, benzina scade spre 8 lei

acum 17 ore
FOTOGALERIE. Invazie de persoane fără adăpost pe malul Someșului, în zona de picnic din Satu Mare!
Actualitate

FOTOGALERIE. Invazie de persoane fără adăpost pe malul Someșului, în zona de picnic din Satu Mare!

acum 17 ore
Mii de hectare, în special livezi, afectate de îngheț la Satu Mare. Se vor face verificări în teren
Actualitate

Mii de hectare, în special livezi, afectate de îngheț la Satu Mare. Se vor face verificări în teren

acum 19 ore
Fugar din Satu Mare, identificat în Belgia! Adus ASTĂZI sub escortă în arestul IPJ Satu Mare 
Actualitate

Fugar din Satu Mare, identificat în Belgia! Adus ASTĂZI sub escortă în arestul IPJ Satu Mare 

acum 19 ore
SATU MARE. Fără permis, a intrat cu ATV-ul într-o mașină. Două victime și o gafă făcută de mulți sătmăreni
Actualitate

SATU MARE. Fără permis, a intrat cu ATV-ul într-o mașină. Două victime și o gafă făcută de mulți sătmăreni

acum 21 ore
Amenzi de mii de lei pentru crescătorii din animale dintr-o localitatea sătmăreană. DSVSA a fost în control
Actualitate

Amenzi de mii de lei pentru crescătorii din animale dintr-o localitatea sătmăreană. DSVSA a fost în control

acum 21 ore
Controalele înainte de Paște la Satu Mare s-au lăsat cu amenzi consistente. Ce nereguli au găsit cei de la DSVSA
Actualitate

Controalele înainte de Paște la Satu Mare s-au lăsat cu amenzi consistente. Ce nereguli au găsit cei de la DSVSA

acum 22 ore
FOTO. Accident pe DN19, Satu Mare - Baia Mare. Impact între un autoturism și un microbuz școlar
Actualitate

FOTO. Accident pe DN19, Satu Mare - Baia Mare. Impact între un autoturism și un microbuz școlar

acum 23 ore
Incident grav la un mare spital din țară. Un bărbat a furat o țeavă şi un robinet și a lăsat pacienții de la ATI fără oxigen
Actualitate

Incident grav la un mare spital din țară. Un bărbat a furat o țeavă şi un robinet și a lăsat pacienții de la ATI fără oxigen

acum 23 ore
Cum va fi vremea în weekend la Satu Mare. Când scad, din nou, temperaturile
Actualitate

Cum va fi vremea în weekend la Satu Mare. Când scad, din nou, temperaturile

acum 23 ore

Dezvoltat cu de Ottoweb

Alte știri pentru tine

Altă știre 0/0
Comentarii Anchete Politică Necitite