Și prezența la cele două tururi de scrutin este motiv de pariu. Cei mai mulți se așteaptă la o prezență la vot de sub 55% pentru primul tur și peste 45% pentru cel de-al doilea, toate calculate conform datelor oficiale care urmează să fie prezentate de Biroul Electoral Central.
Sunt și români care au votat deja. Primele plicuri cu voturi prin corespondență au ajuns în țară, iar în acest an, cetățenii din afara țării vor avea la dispoziție trei zile pentru exercitarea dreptului la vot. Se pariază pe alegerile prezidențiale. Ce cote au candidații
Românii nu se feresc să parieze pe candidații de la prezidențiale. Potrivit caselor de pariuri, cele mai mari șanse la are actualul președinte al țării. Pariorii au și păreri cu privire la prezența la...
Românii nu se feresc să parieze pe candidații de la prezidențiale. Potrivit caselor de pariuri, cele mai mari șanse la are actualul președinte al țării. Pariorii au și păreri cu privire la prezența la vot și mizează că românii vor merge în număr mare la secțiile de votare.
Casele de pariuri le dă românilor șansa de a paria pe câștigătorul care va ocupa fotoliul de la Cotroceni. Cele mai mari șanse la are în continuare președintele Klaus Iohannis, cu o cotă de 1,3, asta în timp ce Viorica Dăncilă și Dan Barna sunt cotați cu șase.
În ciuda unui sondaj recent care îl plasa pe Mircea Diaconu drept contracandiat principal al actualului președinte, actorul are o cotă de 20 la casele de pariuri.
Pentru cei cărora le place riscul, Theodor Paleologul și Alexandru Cumpănașu au o cotă de 100.
Și prezența la cele două tururi de scrutin este motiv de pariu. Cei mai mulți se așteaptă la o prezență la vot de sub 55% pentru primul tur și peste 45% pentru cel de-al doilea, toate calculate conform datelor oficiale care urmează să fie prezentate de Biroul Electoral Central.
Sunt și români care au votat deja. Primele plicuri cu voturi prin corespondență au ajuns în țară, iar în acest an, cetățenii din afara țării vor avea la dispoziție trei zile pentru exercitarea dreptului la vot.
Și prezența la cele două tururi de scrutin este motiv de pariu. Cei mai mulți se așteaptă la o prezență la vot de sub 55% pentru primul tur și peste 45% pentru cel de-al doilea, toate calculate conform datelor oficiale care urmează să fie prezentate de Biroul Electoral Central.
Sunt și români care au votat deja. Primele plicuri cu voturi prin corespondență au ajuns în țară, iar în acest an, cetățenii din afara țării vor avea la dispoziție trei zile pentru exercitarea dreptului la vot. Citește și
Actualitate
Un sătmărean a băut o halbă de bere și o pălincă, apoi a distrus un stâlp de electricitate
Actualitate
Anvelope tăiate în plină stradă, în mod repetat, în municipiul Carei
Actualitate
Adrian Cozma prezintă documente AEP privind contractele PSD Satu Mare cu o firmă din familia Govor. Valoarea depășește un milion de lei
Actualitate
Batalionul 52 Geniu „Tisa” din Satu Mare face zeci de angajări. Nu aveți nevoie de Bacalaureat, salar atractiv
Actualitate
FOTO. Tâlhărie în plină stradă, la Satu Mare. O femeie de 62 de ani, atacată în timp ce se întorcea de la cumpărături
Actualitate
Șansa unei cariere în sănătate începe aici! Înscrie-te cu sau fără diplomă de BAC la Școala Postliceală „Henri Coandă” Satu Mare
Actualitate
Cătălin Cherecheș, fostul primar din Baia Mare, scapă de gratii. Judecătorii au decis eliberarea condiționată
Actualitate
Bilanțul unei zile de controale în Satu Mare: șofer băut, sute de sancțiuni și amenzi de peste 86.000 de lei
Actualitate
FOTO. Accident pe Drumul Careiului, în sensul giratoriu de la mall. O ambulanță a fost chemată la fața locului
Actualitate