Somnul minții! Tineri care au vrut să se căsătorească, umiliți la primărie
Doi tineri, care au vrut să se căsătorească în fața ofițerului de stare civilă, au avut parte de o surpriză de proporții. Cum au intrat pe ușa Primăriei Supuru de Jos, cum au fost luați în colimator d...
Doi tineri, care au vrut să se căsătorească în fața ofițerului de stare civilă, au avut parte de o surpriză de proporții. Cum au intrat pe ușa Primăriei Supuru de Jos, cum au fost luați în colimator de către o funcționară mult prea zeloasă și mult prea nervoasă. Aceasta le-ar fi reproșat că au întârziat, în primă fază, cu toate că veniseră mai repede, din câte relatează chiar mirele pentru PresaSM.ro.
”Împreună cu logodnica am fost pe data de 22 iunie, sperând că (ofițerul de stare civilă, n.red.) își va face datoria să ne căsătorim. (...) Dar imediat ce am intrat pe ușă și am dat bună ziua am fost întâmpinați de cuvinte urâte și pufnea stânga, dreapta, din cauza faptului că am venit peste program, știind că programul se închide la ora 16:00 și noi, totuși, am ajuns la ora 15:00”, își începe povestea, pentru PresaSM.ro, Andrei Prian, mirele în această ”ecuație”.
Acesta povestește că a făcut toate demersurile, atât personal, cât și prin intermediari, ca să dețină toate documentele necesare. Doar că, atunci când au ajuns în fața ofițerului de stare civilă, surpriză: nu a vrut să îi căsătorească.
”Logodnica, împreună cu mine, am fost făcuți mincinoși și nesimțiți, cum de ne-am permis să venim cu asemenea propuneri când: eu sunt din Bacău și logodnica din Satu Mare. Dacă ne vom căsătorii sâmbăta îi vom lua din ziua ei liberă. Că am venit să ne căsătorim la primăria respectivă datorită faptului că nu sunt taxe și vrem să scăpăm de ea (cea mai mare fiind de 200 de lei, oferindu-mă să o plătesc pe loc, fără succes, țipând la noi ca la niște copii”, mai spune mirele.
De asemenea, Andrei Prian susține că funcționarul i-ar fi amenințat chiar cu faptul că primarul nu le va recunoaște căsătoria.
”Că ar fii MARI șanse ca primarul să nu ne ACCEPTE CĂSĂTORIA (nu îl cunosc pe domnul primar personal, dar de la tatăl logodnicii și al altei cunoștințe am auzit că este o persoană extraordinară, un adevărat domn cu onoare și bun simț). Și cu toate acestea am demonstrat că avem bună educație și suntem crescuți bine, nu am răspuns provocăriilor și am avut parte de același tratament cu țipete și un comportament foarte urât”, a mai scris Andrei Prian.
Citește și
Actualitate
O femeie nu își permitea analizele de 574 de lei. O profesoară din Satu Mare i le-a plătit pe loc
Actualitate
FOTO. Ce acuzații i se aduc de către victime pompierului/antrenor de karate. Mai multe fete îl acuză de agresiune
Actualitate
FOTO/VIDEO. Șoferul care a fugit după accidentul ÎN LANȚ de pe DN19, prins de polițiști. Avea 1,27 mg/l alcool pur în aerul expirat!
Actualitate
Biciclist mort după impactul cu o autospecială SMURD, în județul Satu Mare. Familia mortului face acuzații
Actualitate
FOTO/VIDEO. Accident în lanț, cu 4 mașini și victimă, pe DN19. Ambulanță lovită între Satu Mare și Botiz, vinovatul a fugit
Actualitate
Parcarea etajată din Satu Mare vine cu reguli stricte. Ce nu au voie să facă șoferii și cât sunt amenzile
Actualitate
Un bărbat din Ardud s-a trezit cu polițiștii la ușă. Își va petrece următoarele luni după gratii
Actualitate
Amenzi de mii de lei date de jandarmii sătmăreni în weekend. Zeci de persoane au fost legitimate
Actualitate
Un adolescent a făcut scandal de Zilele Partium. Au intervenit jandarmii. Avea și un box metalic asupra sa
Actualitate