Meniu

Caută pe PresaSM

0

Spectacol ingineresc la Satu Mare. O macara unică în țară va poziționa pietonala peste Someș

Sătmărenii vor avea parte de un adevărat "spectacol ingineresec" la mijlocul lunii octombrie. Atunci, potrivit celor de la Friss Újság, urmează să fie amplasat pe picioare structura viitorului pod pie...

Spectacol ingineresc la Satu Mare. O macara unică în țară va poziționa pietonala peste Someș

Sătmărenii vor avea parte de un adevărat "spectacol ingineresec" la mijlocul lunii octombrie. Atunci, potrivit celor de la Friss Újság, urmează să fie amplasat pe picioare structura viitorului pod pietonal și velo din centrul municipiului Satu Mare. Pregătirile sunt în toi, dar înainte de toate, la Satu Mare trebuie să ajungă macaraua de 700 de tone, care va fi transportată pe bucăți și va fi asamblată la fața locului. Termenul inițial era prevăzut pentru data de 20 septembrie, dar lucrările au fost amânate.

Abia la mijlocul lunii octombrie, cel mai târziu în a doua parte a lunii în curs, va avea loc amplasarea structurii podului pietonal și velo peste Someș, spun cei de la Primăria Satu Mare, potrivit jurnaliștilor de la Friss Újság. Va fi un adevărat "spectacol ingineresc", iar sătmărenii deja s-au arătat extrem de interesați de procesul care presupune mutarea tablierului asamblat pe picioare și peste râu.

Înainte de toate, la Satu Mare trebuie să sosească macaraua care va avea nu mai puțin de 700 de tone și care este unică în țară. Inclusiv macaraua va fi transportată dezasamblată, în nu mai puțin de 24 de camioane, iar asamblarea ei va avea loc pe șantier și va dura circa o săptămână.

Odată montată, macaraua va avea sarcina de a muta tablierul podului pietonal, care cântărește 400 de tone, de pe malul Someșului și poziționarea acestuia pe piloni. Întreaga procedură va dura, potrivit autorităților, câteva ore bune, dar inginerii se așteaptă ca într-o jumătate de zi podul pietonal să fie pe poziție, mai ales că este nevoie de mișcarea macaralei în timpul procedurilor, având în vedere că tablierul trebuie asigurat pe picioarele amplasate în râul Someș.

Proiectul pasarelei pietonale peste râul Someș din municipiul Satu Mare este identic cu podul de la Seini Pomi sau Ulmeni. Vă prezentăm cum va arăta pasarela pietonală după ce va fi montată:

Citește și

Un nou supermarket se va construi în municipiul Satu Mare. Lângă Piața de Vechituri
Actualitate

Un nou supermarket se va construi în municipiul Satu Mare. Lângă Piața de Vechituri

acum 1 oră
Scandal violent într-un bar din Carei: un individ a înjunghiat un bărbat în plină zi
Actualitate

Scandal violent într-un bar din Carei: un individ a înjunghiat un bărbat în plină zi

acum 5 ore
FOTO. Pieton în stare gravă, lovit de un BMW pe ”zebră”. Mașina s-a oprit după 54 de metri
Actualitate

FOTO. Pieton în stare gravă, lovit de un BMW pe ”zebră”. Mașina s-a oprit după 54 de metri

acum 17 ore
LISTĂ. Prețurile carburanților continuă să scadă în Satu Mare. Motorina scade sub 9 lei, benzina scade spre 8 lei
Actualitate

LISTĂ. Prețurile carburanților continuă să scadă în Satu Mare. Motorina scade sub 9 lei, benzina scade spre 8 lei

acum 22 ore
FOTOGALERIE. Invazie de persoane fără adăpost pe malul Someșului, în zona de picnic din Satu Mare!
Actualitate

FOTOGALERIE. Invazie de persoane fără adăpost pe malul Someșului, în zona de picnic din Satu Mare!

acum 22 ore
Mii de hectare, în special livezi, afectate de îngheț la Satu Mare. Se vor face verificări în teren
Actualitate

Mii de hectare, în special livezi, afectate de îngheț la Satu Mare. Se vor face verificări în teren

17 aprilie 2026
Fugar din Satu Mare, identificat în Belgia! Adus ASTĂZI sub escortă în arestul IPJ Satu Mare 
Actualitate

Fugar din Satu Mare, identificat în Belgia! Adus ASTĂZI sub escortă în arestul IPJ Satu Mare 

17 aprilie 2026
SATU MARE. Fără permis, a intrat cu ATV-ul într-o mașină. Două victime și o gafă făcută de mulți sătmăreni
Actualitate

SATU MARE. Fără permis, a intrat cu ATV-ul într-o mașină. Două victime și o gafă făcută de mulți sătmăreni

17 aprilie 2026
Amenzi de mii de lei pentru crescătorii din animale dintr-o localitatea sătmăreană. DSVSA a fost în control
Actualitate

Amenzi de mii de lei pentru crescătorii din animale dintr-o localitatea sătmăreană. DSVSA a fost în control

17 aprilie 2026
Controalele înainte de Paște la Satu Mare s-au lăsat cu amenzi consistente. Ce nereguli au găsit cei de la DSVSA
Actualitate

Controalele înainte de Paște la Satu Mare s-au lăsat cu amenzi consistente. Ce nereguli au găsit cei de la DSVSA

17 aprilie 2026
FOTO. Accident pe DN19, Satu Mare - Baia Mare. Impact între un autoturism și un microbuz școlar
Actualitate

FOTO. Accident pe DN19, Satu Mare - Baia Mare. Impact între un autoturism și un microbuz școlar

17 aprilie 2026
Incident grav la un mare spital din țară. Un bărbat a furat o țeavă şi un robinet și a lăsat pacienții de la ATI fără oxigen
Actualitate

Incident grav la un mare spital din țară. Un bărbat a furat o țeavă şi un robinet și a lăsat pacienții de la ATI fără oxigen

17 aprilie 2026

Dezvoltat cu de Ottoweb

Alte știri pentru tine

Altă știre 0/0
Comentarii Anchete Politică Necitite