Surse medicale: minora s-a luptat cu mama sa. Plăgi tăiate pe ambele mâini și coapsă
Surse medicale au declarat pentru PresaSM.ro că minora, în vârstă de 17 ani, care a fost înjunghiată de mama sa, în vârstă de 46 de ani, s-a luptat pentru viața sa. Cel puțin aceasta este o primă conc...
Surse medicale au declarat pentru PresaSM.ro că minora, în vârstă de 17 ani, care a fost înjunghiată de mama sa, în vârstă de 46 de ani, s-a luptat pentru viața sa. Cel puțin aceasta este o primă concluzie, după rănile pe care le are minora.
Mai exact, plăgi tăiate și zâgieturi la nivelul ambelor mâini, semn al unei posibile lupte prelungite, fata încercând să se apere cu mâinile. Rana mai serioasă este la nivelul coapsei stângi, acolo unde a fost necesară o sutură.
Tânăra se află și acum la Unitatea de Primire Urgențe, urmând să fie transferată pe Secția de chirurgie pediatrică. Fata este, totuși, în afara oricărui pericol.
Polițiștii și medicii legiști vor stabili cu exactitate ce s-a întâmplat între fiica și mama sa, după ce se vor face audierile în acest caz.
Reamintim că scene incredibile în municipiul Satu Mare. Mai exact, pe Aleea Ipotești din Cartierul Solidarității. O femeie, în vârstă de 46 de ani, cu probleme psihice, și-a înjunghiat fiica, în vârstă de 17 ani.
Totul s-a întâmplat în jurul orei 13.30. Cei care au sunat la 112 au fost vecinii, alertați sa scandal, dar și de faptul că ar fi găsit-o pe minoră într-o baltă de sânge. Mama fetei a fugit de la fața locului, fiind identificată în jurul orei 15.00 pe strada Gheorghe Barițiu.
Mama agresoare a fost internată pe Secția de psihiatrie a Spitalului Județean, fiind o persoană cu probleme psihice.
Citește și
Actualitate
A provocat două accidente în Oaș și a încercat să fugă. Tânărul șofer, prins de polițiștii sătmăreni. Încălcări grave ale Codului Rutier
Actualitate
Caz șocant în țară. Bătrână îngropată în curtea casei pentru ca rudele să-i încaseze pensia
Actualitate
Iresponsabilitatea l-a costat scump pe un sătmărean. Focul i-a scăpat de sub control. La un pas să producă pagube majore
Actualitate
Sătmăreanul și-a scuipat și amenințat mama. Femeii a ajuns să-i fie teamă de propriul fiu. Ce au decis magistrații
Actualitate
Codul roșu de caniculă se prelungește la Satu Mare. Avertizare de furtuni pentru tot județul
Actualitate
FOTO/VIDEO. Cum s-a produs accident cu victima încarcerată. Impact între un camion și o mașină, pe DN19
Actualitate
VIDEO. Pericol pe șosea în județul Satu Mare. Un șofer ar fi circulat haotic și ar fi intrat de mai multe ori pe contrasens
Actualitate
FOTO/VIDEO. Accident grav între un TIR și un autoturism în Ciuperceni. Trei persoane implicate
Actualitate
O sătmărerancă a găsit un card bancar cu PIN-ul lipit pe el și a scos mii de lei de la bancomat
Actualitate