Taximetrist TÂHĂRIT ca în filme de DOI minori! L-au TĂIAT pe gât
Poliţiştii careieni au reţinut pentru 24 de ore doi minori, de 15 respectiv 16 ani, bănuiți că ar fi comis o tâlhărie. Ei vor fi prezentat instanţei cu propunere de arestare preventivă. Concret, în ur...
Poliţiştii careieni au reţinut pentru 24 de ore doi minori, de 15 respectiv 16 ani, bănuiți că ar fi comis o tâlhărie. Ei vor fi prezentat instanţei cu propunere de arestare preventivă.
Concret, în urma activităților de investigare, efectuate sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Carei, polițiștii careieni, beneficiind de aportul specialiștilor criminaliști, au reușit identificarea presupușilor autori ai unei tâlhării, la scurt timp de la producerea acesteia.
Sesizarea poliției a fost făcută în jurul orei 23.00 a zilei de 28.09.2016, când un taximetrist a reclamat că a fost victima unei tâlhării comise de doi tineri, pe care i-a avut ca și clienți pentru ruta Satu Mare – Acâș și care i-au înmânat la pornire, drept gaj pentru plata cursei, un telefon mobil.
Ajunși în comuna Acâș, tinerii i-au cerut șoferului să oprească, iar cel care ocupa locul din spate l-a amenințat cu un cuțit, provocându-i o plagă prin tăiere, superficială, la nivelul gâtului, cerând în același timp și telefonul mobil lăsat drept garanție, după care, cu toată opoziția taximetristului care a reușit să-i deposedeze de cuțit, cei doi au părăsit locul faptei, fugind în curtea unei foste ferme.
Minorii identificați și prinși de polițiști, unul de 15 ani din comuna Craidorolț și unul de 16 ani din localitatea Solduba, vor fi prezentați Judecătoriei Carei cu propunere de arestare preventivă. Cercetările continuă sub aspectul comiterii infracţiunii de tâlhărie.
Citește și
Actualitate
FOTO/VIDEO. Sătmăreancă găsită în viață după ore de căutări. Jandarmul Bogdan Moisi este eroul zilei
Actualitate
Mobilizare a sătmărenilor pentru găsirea Emiliei Tătar. Acțiune de amploare în Homoroade
Actualitate
Cele mai noi filme se văd la Cineplexx, în incinta Shopping City Satu Mare. Blockbuster Night: Odiseea
Actualitate
Țeapă cu promisiuni de transport internațional. Printre victime se află și persoane din județul Satu Mare
Actualitate
FOTO. Sătmăreni prinși în timp ce aruncă ilegal gunoaie. Semnalul de alarmă tras de Primărie
Actualitate
Furt incredibil în municipiul Satu Mare: i-a smuls lanțul de aur în timp ce îl îmbrățișa și săruta
Actualitate
Sătmăreancă dată dispărută. Polițiștii vă cer ajutorul
Actualitate
Zile caniculare la Satu Mare. Meteorologii au emis Cod galben. Ce temperaturi sunt așteptate și când expiră avertizarea meteo
Actualitate
Două palme în centrul localității l-au costat pe un sătmărean 4.000 de lei. Judecătorii au refuzat să îl lase fără condamnare penală
Actualitate