Meniu

Caută pe PresaSM

0

Tunul de 10 milioane de euro de la Apaserv Satu Mare, clasat de procurori. Probele SRI, eliminate. ”Fapta nu există”

DNA a clasat dosarul de fraudă cu fonduri europene în care era vizată firma 3T Construct din Piatra Neamţ, deţinută între 2010 şi 2014 de directorul Tel Drum, Petre Pitiş, şi apoi preluată de Nicoleta...

DNA a clasat dosarul de fraudă cu fonduri europene în care era vizată firma 3T Construct din Piatra Neamţ, deţinută între 2010 şi 2014 de directorul Tel Drum, Petre Pitiş, şi apoi preluată de Nicoleta Pene, directorul comercial al Tel Drum. Firma a intrat în insolvenţă în 2014 şi acum este în faliment.

Clasarea a fost dispusă pe data de 22 iunie 2020 de către procurorul Cosmin Adrian Iordache pe motiv că fapta nu există sau nu este prevăzută de legea penală, potrivit unui răspuns al DNA la o solicitare a G4media.ro.

Dosarul a fost investigat inițial de DNA Oradea, apoi preluat de DNA central. Cercetările au fost făcute împreună cu OLAF și DLAF (Departamentului de luptă antifraudă din cadrul Guvernului).

Potrivit unor surse judiciare, procurorul a fost nevoit să elimine probele strânse de SRI în acest caz, pe mandat de siguranță națională (MST), ca urmare a deciziei CCR 55/2020. De notat că decizia CCR este din data de 17 iunie 2020, iar clasarea a fost dispusă pe 22 iunie 2020.

În dosar era începută urmărirea penală in rem pentru infracţiunea de folosire sau prezentare cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene. Prejudiciul se ridica la peste 10 milioane de euro şi viza două licitaţii încheiate de firma 3T Construct cu compania Apaserv din Satu Mare.

Potrivit SEAP (site-ul guvernamental de transparenţă în achiziţii publice), pe 29 martie 2013, asocierea de firme 3T Construct Piatra Neamţ şi Stulz Planaqua GmbH din Germania şi-a adjudecat prin licitaţie un contract de peste 19 milioane de lei fără TVA, adică peste 4 milioane de euro, cu compania Apaserv Satu Mare pentru „lucrări de construcţii staţii de epurare a apelor uzate în oraşele Tăşnad şi Ardud”.

Pe 30 decembrie 2012, un alt contract de aproape 23 de milioane de lei, adică aproape 5 milioane de euro, a fost încheiat de aceeaşi asociere de firme 3T Construct – Stulz Planaqua cu compania Apaserv pentru „extinderea staţiei de epurare a apelor uzate din municipiul Satu Mare”.

Potrivit surselor G4Media.ro, asocierea dintre firma controlată de directorii Tel Drum cu compania germană ar fi fost una formală, după cum ar fi rezultat în urma investigației OLAF din Germania.

În plus, pentru adjudecarea licitaţiilor, reprezentanţii 3T Construct ar fi falsificat mai multe documente, astfel încât să respecte caietul de sarcini. Spre exemplu, ar fi fost falsificat CV-ul directorului de şantier Mirela Costache în ce priveşte experienţa minimă de 3 ani în lucrări hidrografice. În CV-ul ei s-ar fi adăugat în fals că ar fi condus ca diriginte de şantier lucrări hidrografice în comuna Gratia din Teleorman, localitatea natală a lui Liviu Dragnea. Acesta ar fi şi motivul pentru care procurorii DNA ar fi ridicat documente de la Gratia în 2017 şi l-ar fi audiat ca martor pe primarul localităţii.

Întregul material pe G4Media.ro

Citește și

Un nou supermarket se va construi în municipiul Satu Mare. Lângă Piața de Vechituri
Actualitate

Un nou supermarket se va construi în municipiul Satu Mare. Lângă Piața de Vechituri

acum 1 oră
Scandal violent într-un bar din Carei: un individ a înjunghiat un bărbat în plină zi
Actualitate

Scandal violent într-un bar din Carei: un individ a înjunghiat un bărbat în plină zi

acum 5 ore
FOTO. Pieton în stare gravă, lovit de un BMW pe ”zebră”. Mașina s-a oprit după 54 de metri
Actualitate

FOTO. Pieton în stare gravă, lovit de un BMW pe ”zebră”. Mașina s-a oprit după 54 de metri

acum 16 ore
LISTĂ. Prețurile carburanților continuă să scadă în Satu Mare. Motorina scade sub 9 lei, benzina scade spre 8 lei
Actualitate

LISTĂ. Prețurile carburanților continuă să scadă în Satu Mare. Motorina scade sub 9 lei, benzina scade spre 8 lei

acum 22 ore
FOTOGALERIE. Invazie de persoane fără adăpost pe malul Someșului, în zona de picnic din Satu Mare!
Actualitate

FOTOGALERIE. Invazie de persoane fără adăpost pe malul Someșului, în zona de picnic din Satu Mare!

acum 22 ore
Mii de hectare, în special livezi, afectate de îngheț la Satu Mare. Se vor face verificări în teren
Actualitate

Mii de hectare, în special livezi, afectate de îngheț la Satu Mare. Se vor face verificări în teren

acum 23 ore
Fugar din Satu Mare, identificat în Belgia! Adus ASTĂZI sub escortă în arestul IPJ Satu Mare 
Actualitate

Fugar din Satu Mare, identificat în Belgia! Adus ASTĂZI sub escortă în arestul IPJ Satu Mare 

17 aprilie 2026
SATU MARE. Fără permis, a intrat cu ATV-ul într-o mașină. Două victime și o gafă făcută de mulți sătmăreni
Actualitate

SATU MARE. Fără permis, a intrat cu ATV-ul într-o mașină. Două victime și o gafă făcută de mulți sătmăreni

17 aprilie 2026
Amenzi de mii de lei pentru crescătorii din animale dintr-o localitatea sătmăreană. DSVSA a fost în control
Actualitate

Amenzi de mii de lei pentru crescătorii din animale dintr-o localitatea sătmăreană. DSVSA a fost în control

17 aprilie 2026
Controalele înainte de Paște la Satu Mare s-au lăsat cu amenzi consistente. Ce nereguli au găsit cei de la DSVSA
Actualitate

Controalele înainte de Paște la Satu Mare s-au lăsat cu amenzi consistente. Ce nereguli au găsit cei de la DSVSA

17 aprilie 2026
FOTO. Accident pe DN19, Satu Mare - Baia Mare. Impact între un autoturism și un microbuz școlar
Actualitate

FOTO. Accident pe DN19, Satu Mare - Baia Mare. Impact între un autoturism și un microbuz școlar

17 aprilie 2026
Incident grav la un mare spital din țară. Un bărbat a furat o țeavă şi un robinet și a lăsat pacienții de la ATI fără oxigen
Actualitate

Incident grav la un mare spital din țară. Un bărbat a furat o țeavă şi un robinet și a lăsat pacienții de la ATI fără oxigen

17 aprilie 2026

Dezvoltat cu de Ottoweb

Alte știri pentru tine

Altă știre 0/0
Comentarii Anchete Politică Necitite