Un bărbat a decedat la Spitalul Județean. A băut o substanță necunoscută
Reprezentanții Spitalului Județean Satu Mare susțin că un bărbat, în vârstă de 45 de ani, a fost găsit mort într-un salon al Spitalului Judeţean de Urgență Satu Mare. Medicii au încercat să îl resusci...
Reprezentanții Spitalului Județean Satu Mare susțin că un bărbat, în vârstă de 45 de ani, a fost găsit mort într-un salon al Spitalului Judeţean de Urgență Satu Mare. Medicii au încercat să îl resusciteze timp de circa 50 de minute.
Bărbatul a fost găsit aseară, în jurul orei 20.00, la locuința sa din Carei, în stare de inconștiență. Când a ajuns cu ambulanța cu victima la Spitalul Județean Satu Mare, aceasta era deja în comă.
Medicii nu știu cu siguranță ce a băut, putând fi vorba despre o substanță toxică. Nici polițiștii nu au reușit să afle de la soția victimei ce ar fi putut ingera.
"Este vorba despre un bărbat, de 45 de ani, din Carei. A ajuns la spital în stare de ebrietate. După decesul acestuia a fost anunțată și Poliția, deoarece vorbim despre o procedură standard în astfel de situații”, a declarat purtătorul de cuvânt al Spitalului Județean Satu Mare, Constantin Demian.
Corpul a fost depus la Prosectura Spitalului Județean în vederea efectuării autopsiei. Medicii legiști vor stabili cu exactitate cauza decesului.
Citește și
Actualitate
USR acuză: PSD face totul pentru ca România să piardă miliarde de euro din PNRR
Actualitate
Tot mai multe orașe reduc consumul de energie electrică. Satu Mare a luat deja măsuri. Cu ce soluții au venit ceilalți primari
Actualitate
FOTO. Trei mașini de Poliție au înconjurat un autobuz, în municipiul Satu Mare. Ambulanța, la fața locului
Actualitate
EXODUL restaurantelor de calitate din Satu Mare. De ce nu reușesc să supraviețuiască localurile cu adevărat speciale?
Actualitate
Seceta hidrologică se agravează. Debite istorice minime pe Someș. Cursuri mici de ape au secat
Actualitate
PROCURORII ACUZĂ: Un sătmărean și-ar fi abuzat ani la rând fiica! Astăzi a fost arestat!
Actualitate
FOTO. SULTAN EAT-DRINK, mai aproape ca niciodată de sătmăreni! După 14 ani în Micro 17, și-a deschis porțile în Shopping City Satu Mare
Actualitate
Festivalul Internațional de Șah Satu Mare 2026 începe luni. Ediția a XIII-a aduce la start peste 120 de participanți și șahiști din șase țări.
Actualitate
A provocat două accidente în Oaș și a încercat să fugă. Tânărul șofer, prins de polițiștii sătmăreni. Încălcări grave ale Codului Rutier
Actualitate