Meniu

Caută pe PresaSM

0

Un barman a furat toate încasările unui cazinou din Satu Mare. A doua zi a dispărut fără urmă

Angajat al unui local din Satu Mare, condamnat în 19 martie 2026 pentru delapidare după ce a luat 4.400 de lei din încasări. Instanța a stabilit o pedeapsă rezultantă de 2 ani și 6 luni de închisoare,...

Un barman a furat toate încasările unui cazinou din Satu  Mare. A doua zi a dispărut fără urmă

Angajat al unui local din Satu Mare, condamnat în 19 martie 2026 pentru delapidare după ce a luat 4.400 de lei din încasări. Instanța a stabilit o pedeapsă rezultantă de 2 ani și 6 luni de închisoare, cu suspendare. Conform informațiilor PresaSM, inculpatul, angajat în calitate de barman-operator jocuri de noroc, a fost găsit vinovat după ce și-a însușit fără drept 4.400 de lei din sertarul în care erau păstrate sumele provenite din exploatarea aparatelor de joc și din vânzarea produselor din unitate.

Cum s-a petrecut fapta

Bărbatul fusese angajat la o societate comercială din Satu Mare, care desfășura activități de servire a băuturilor și exploatare a aparatelor de jocuri de noroc într-un punct de lucru de tip cafe-bar. Conform fișei postului, acesta avea atribuții privind servirea clienților, manipularea produselor și operarea aparatelor de joc, având astfel acces la banii rezultați din activitatea zilnică a localului.

După ce și-a început programul și a efectuat verificările obișnuite, inculpatul, aflat singur la punctul de lucru, și-a însușit din încasări suma de 4.400 de lei. Fapta a fost surprinsă de camerele de supraveghere, iar în procesul-verbal de vizionare s-a consemnat că inculpatul apare în imagini în timp ce intră în zona barului, unde se afla sertarul cu bani, ținând în mână un teanc de bancnote. Acesta deschide sertarul, mută banii dintr-o mână în alta, iar apoi își însușește un alt teanc, pe care îl îndoaie și îl introduce în buzunarul interior al hanoracului.

Instanța a arătat că imaginile nu au permis stabilirea exactă, vizual, a sumei luate din sertar, însă lipsa din gestiune a fost constatată ulterior prin verificările efectuate de administratorul firmei și de o angajată.

Administratorul a observat că localul era închis și a verificat camerele

În dimineața următoare, în jurul orei 07.40, administratorul societății a observat că inculpatul nu s-a prezentat la serviciu, iar cafeneaua era închisă. În aceste condiții, a început să verifice imaginile de supraveghere din ziua precedentă și a constatat că angajatul sustrăsese bani din încasări. Ulterior, administratorul a chemat o altă angajată la punctul de lucru, iar împreună au verificat situația banilor și au constatat lipsa sumei de 4.400 de lei.

În fața organelor judiciare, administratorul a declarat că l-a contactat telefonic pe inculpat de mai multe ori, iar acesta i-ar fi promis că va restitui suma luată. Potrivit sentinței, banii nu au fost returnați până la momentul soluționării cauzei. Tot administratorul a susținut că nu existaseră anterior conflicte între el și inculpat, salariul era plătit la zi, însă știa că acesta avusese probleme legate de consumul de droguri.

Martora a confirmat lipsa banilor din încasări

O angajată audiată în dosar, care lucrase în tura anterioară, a arătat că la plecarea sa din local efectuase verificările uzuale și lăsase încasările în locul obișnuit, conform procedurii interne. Aceasta a fost chemată de urgență în ziua următoare de administrator, după ce inculpatul nu a deschis localul. Ajunsă la punctul de lucru, martora a constatat că ușa era încuiată, fără urme de forțare. După verificarea banilor, a observat lipsa sumei de aproximativ 4.400 de lei, aspect confirmat ulterior și de administrator.

Inculpatul nu a dat declarații în urmărirea penală, dar a recunoscut în instanță

Fiind audiat în calitate de inculpat, acesta și-a exercitat dreptul de a nu da declarații. Situația s-a schimbat însă în fața instanței. La termenul de judecată din 12 martie 2026, inculpatul a solicitat judecarea cauzei în procedura simplificată a recunoașterii învinuirii, recunoscând integral fapta reținută în sarcina sa. Instanța a admis cererea, astfel că dosarul a fost soluționat pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale și a înscrisurilor de la dosar.

Judecătorul a arătat că banii sustrași reprezentau bunuri aflate în gestiunea unității și că inculpatul avea acces la aceștia tocmai în virtutea atribuțiilor de serviciu. Instanța a concluzionat că fapta a fost comisă cu intenție directă, inculpatul urmărind însușirea sumelor de bani și scoaterea lor din patrimoniul societății.

-------------------

FOTO: Arhivă/Scop ilustrativ 

Citește și

FOTO. Pieton în stare gravă, lovit de un BMW pe ”zebră”. Mașina s-a oprit după 54 de metri
Actualitate

FOTO. Pieton în stare gravă, lovit de un BMW pe ”zebră”. Mașina s-a oprit după 54 de metri

acum 8 ore
LISTĂ. Prețurile carburanților continuă să scadă în Satu Mare. Motorina scade sub 9 lei, benzina scade spre 8 lei
Actualitate

LISTĂ. Prețurile carburanților continuă să scadă în Satu Mare. Motorina scade sub 9 lei, benzina scade spre 8 lei

acum 14 ore
FOTOGALERIE. Invazie de persoane fără adăpost pe malul Someșului, în zona de picnic din Satu Mare!
Actualitate

FOTOGALERIE. Invazie de persoane fără adăpost pe malul Someșului, în zona de picnic din Satu Mare!

acum 14 ore
Mii de hectare, în special livezi, afectate de îngheț la Satu Mare. Se vor face verificări în teren
Actualitate

Mii de hectare, în special livezi, afectate de îngheț la Satu Mare. Se vor face verificări în teren

acum 15 ore
Fugar din Satu Mare, identificat în Belgia! Adus ASTĂZI sub escortă în arestul IPJ Satu Mare 
Actualitate

Fugar din Satu Mare, identificat în Belgia! Adus ASTĂZI sub escortă în arestul IPJ Satu Mare 

acum 16 ore
SATU MARE. Fără permis, a intrat cu ATV-ul într-o mașină. Două victime și o gafă făcută de mulți sătmăreni
Actualitate

SATU MARE. Fără permis, a intrat cu ATV-ul într-o mașină. Două victime și o gafă făcută de mulți sătmăreni

acum 18 ore
Amenzi de mii de lei pentru crescătorii din animale dintr-o localitatea sătmăreană. DSVSA a fost în control
Actualitate

Amenzi de mii de lei pentru crescătorii din animale dintr-o localitatea sătmăreană. DSVSA a fost în control

acum 18 ore
Controalele înainte de Paște la Satu Mare s-au lăsat cu amenzi consistente. Ce nereguli au găsit cei de la DSVSA
Actualitate

Controalele înainte de Paște la Satu Mare s-au lăsat cu amenzi consistente. Ce nereguli au găsit cei de la DSVSA

acum 18 ore
FOTO. Accident pe DN19, Satu Mare - Baia Mare. Impact între un autoturism și un microbuz școlar
Actualitate

FOTO. Accident pe DN19, Satu Mare - Baia Mare. Impact între un autoturism și un microbuz școlar

acum 20 ore
Incident grav la un mare spital din țară. Un bărbat a furat o țeavă şi un robinet și a lăsat pacienții de la ATI fără oxigen
Actualitate

Incident grav la un mare spital din țară. Un bărbat a furat o țeavă şi un robinet și a lăsat pacienții de la ATI fără oxigen

acum 20 ore
Cum va fi vremea în weekend la Satu Mare. Când scad, din nou, temperaturile
Actualitate

Cum va fi vremea în weekend la Satu Mare. Când scad, din nou, temperaturile

acum 20 ore
Dosar DNA. Fermierul din județul Satu Mare care făcea bani grei din pix, la propriu
Actualitate

Dosar DNA. Fermierul din județul Satu Mare care făcea bani grei din pix, la propriu

acum 21 ore

Dezvoltat cu de Ottoweb

Alte știri pentru tine

Altă știre 0/0
Comentarii Anchete Politică Necitite