Un cetățean străin nu este lăsat să iasă din România. Întors la PTF Petea de Poliție
Polițiștii de frontieră sătmăreni au reținut la ieșirea din țară, în Punctul de Trecere al Frontierei Petea, un cetățean din Bangladesh care intenționa să iasă ilegal din România, cu scopul a ajunge î...
Polițiștii de frontieră sătmăreni au reținut la ieșirea din țară, în Punctul de Trecere al Frontierei Petea, un cetățean din Bangladesh care intenționa să iasă ilegal din România, cu scopul a ajunge într-o țară din vestul Europei.
Concret, sâmbătă, 13 noiembrie a.c., în jurul orei 15.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Petea, județul Satu Mare, poliţiştii de frontieră au reținut, pe banda destinată automarfarelor, o persoană care a încercat să iasă ilegal din țară, fără să efectueze controlul de frontieră.
La verificări, polițiștii de frontieră au constatat că este vorba despre Mohamed M., în vârstă de 23 de ani, din Bangladesh, solicitant de azil în România. Acesta a declarat că intenționa să ajungă în ţări din vestul Europei.
Cetățeanul străin a fost preluat de Centrul Regional de Cazare și Proceduri pentru Solicitanții de Azil Maramureș, iar în cauză se efectuează cercetări pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat, precum și în vederea documentării întregii activități infracționale, urmând ca la finalul anchetei să fie luate măsurile legale ce se impun.
Citește și
Actualitate
Cât primește Satu Mare pentru persoanele relocate din Dumbrava? Cea mai mare alocare din țară
Actualitate
Scandal într-un bar din județul Satu Mare. A plecat după o coadă de mătură, s-a întors și și-a lovit victima în cap
Actualitate
FOTO. PROGRAM. Pregătiri pe ultima sută de metri. În weekend se dă startul la distracție. Începe Street Music Festival
Actualitate
FOTO/VIDEO. O vijelie cu aspect de tornadă a facut prăpăd în județul vecin
Actualitate
FOTO. Polițiștii din Satu Mare au pus umărul la destructurarea unei rețele care a dat țepe de peste 1,3 milioane de euro
Actualitate
Victima a învins sistemul: Brățara electronică rămâne pe agresor, deși Poliția ceruse eliminarea ei
Actualitate
SATU MARE. Mamă cu două fete minore amenințată că i se va da foc la casă! Agresorul: ”Acum începe distracția”
Actualitate
O firmă de tradiție face angajări în Satu Mare: Coordonator Tehnic Flotă Camioane, Dispecer Transport Marfă Internațional, Contabil cu Experiență
Actualitate
FOTO. Momente dramatice în Micro 16. Un bărbat s-a prăbușit pe stradă. Trecătorii au intervenit imediat și i-au salvat viața
Actualitate