Un bărbat din Carei a fost condamnat de Judecătoria Carei la o pedeapsă de 10 luni de închisoare cu suspendare sub supraveghere, după ce a fost prins conducând sub influența alcoolului și a provocat un accident rutier. Potrivit informațiilor PresaSM, fapta a avut loc pe drumul județean DJ 108M, între localitățile Tiream și Carei.
Bărbatul se afla la volanul unui autoturism când, pe fondul consumului de alcool, a pierdut controlul direcției de deplasare și s-a răsturnat cu mașina în șanțul de pe marginea drumului. Accidentul s-a soldat doar cu pagube materiale, fără victime. La fața locului, polițiștii l-au testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicând 0,54 mg/l alcool pur în aerul expirat. În consecință, șoferul a fost transportat la spital pentru recoltarea probelor biologice.
Conform buletinului de analiză toxicologică, rezultatele au fost: 1,35 g/l alcool pur în sânge la prima probă, recoltată la ora 07.25; 1,02 g/l alcool pur în sânge la cea de-a doua probă, recoltată la ora 08.25.
În declarațiile date anchetatorilor și ulterior în fața instanței, inculpatul a recunoscut fapta și a arătat că se afla la o petrecere în localitatea Dindești, unde a consumat șase beri de 0,33 litri fiecare, respectiv șapte pahare de vodcă. După ce a dormit câteva ore, în jurul orei 04.00 s-a urcat la volan și a pornit spre Carei. Acesta a declarat că nu își amintește momentul exact al producerii accidentului și că a fost trezit de echipajul de ambulanță care l-a scos din autoturismul răsturnat.
Judecătorii au reținut că acesta are antecedente penale pentru infracțiuni contra patrimoniului, dar au ținut cont și de faptul că a colaborat cu organele judiciare și a regretat fapta.
---------------
FOTO: Arhivă/Scop ilustrativ