Meniu

Caută pe PresaSM

0

Un șofer începător, cu alcoolemie mare, a avariat mai multe mașini în Satu Mare

Judecătoria Satu Mare a pronunțat, la data de 2 aprilie 2026, o sentință prin care a admis acordul de recunoaștere a vinovăției încheiat între Parchetul de pe lângă Judecătoria Satu Mare și un tânăr d...

Un șofer începător, cu alcoolemie mare, a avariat mai multe mașini în Satu Mare

Judecătoria Satu Mare a pronunțat, la data de 2 aprilie 2026, o sentință prin care a admis acordul de recunoaștere a vinovăției încheiat între Parchetul de pe lângă Judecătoria Satu Mare și un tânăr de 19 ani, cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului.

Potrivit informațiilor PresaSM, fapta a avut loc în noaptea de 25 octombrie 2025, în jurul orei 00:50, pe strada Haiducilor din municipiul Satu Mare. Inculpatul a condus autoturismul, deși consumase anterior alcool, iar pe fondul alcoolemiei a pierdut controlul volanului și a intrat în coliziune cu două autoturisme staționate, evenimentul rutier soldându-se cu pagube materiale.

După producerea accidentului, acesta și-a continuat deplasarea pentru a parca mașina, apoi s-a întors pe jos la locul evenimentului, unde a discutat cu proprietarul autoturismelor avariate. La scurt timp, polițiștii rutieri ajunși la fața locului l-au testat cu aparatul etilotest, rezultând o valoare de 0,78 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, el a fost transportat la spital pentru recoltarea de probe biologice, analizele toxicologice indicând o alcoolemie de 1,61 g/l alcool pur în sânge la prima probă și de 1,34 g/l alcool pur în sânge la cea de-a doua.

În fața organelor judiciare, inculpatul a recunoscut comiterea faptei și a declarat că regretă cele întâmplate. Instanța a reținut că acesta nu are antecedente penale, este tânăr, integrat social și a colaborat pe parcursul anchetei, aspecte care au fost avute în vedere la individualizarea pedepsei.

Prin hotărârea pronunțată, instanța a dispus condamnarea inculpatului la pedeapsa de 1 an și 3 luni închisoare pentru comiterea infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului, prevăzută de art. 336 alin. 1 Cod penal. Totodată, executarea pedepsei a fost suspendată sub supraveghere pe durata unui termen de 2 ani.

-----------------

FOTO: Arhivă/Scop ilustrativ 

Dezvoltat cu de Ottoweb

Altă știre 0/0
Comentarii Anchete Politică Necitite