Meniu

Caută pe PresaSM

0

VIDEO. Șofer de curierat, infarct la volan, la doar 35 de ani! A lovit două mașini, s-a oprit într-un stâlp

Un grav incident rutier, în care a fost implicat involuntar și un proprietar de mașină din Satu Mare, a fost provocat cel mai probabil de o problemă medicală severă, s-a petrecut astăzi după-amiază pe...

VIDEO. Șofer de curierat, infarct la volan, la doar 35 de ani! A lovit două mașini, s-a oprit într-un stâlp

Un grav incident rutier, în care a fost implicat involuntar și un proprietar de mașină din Satu Mare, a fost provocat cel mai probabil de o problemă medicală severă, s-a petrecut astăzi după-amiază pe strada Mihai Eminescu din municipiul Baia Mare. Un șofer de curierat, în vârstă de doar 35 de ani, a intrat cu autoutilitara pe care o conducea în două autoturisme parcate regulamentar, după care vehiculul s-a oprit violent într-un stâlp de beton, informează vasiledale.ro

Martorii au sunat imediat la 112 și au anunțat că bărbatul aflat la volan este inconștient. La fața locului au intervenit de urgență echipaje ale SMURD, pompierilor și poliției, iar zona a fost rapid securizată. Traficul rutier a fost blocat pentru a permite intervenția salvatorilor.

Potrivit primelor informații obținute de vasiledale.ro, curierul ar fi suferit un infarct chiar în timp ce conducea prin trafic. Înainte de impactul final, autoutilitara a acroșat două mașini, una înmatriculată în Satu Mare, parcate pe marginea drumului, apoi a ieșit de sub control și s-a izbit de un stâlp din beton. Scenele de la locul accidentului au fost dramatice. Salvatorii au găsit victima în stop cardio-respirator și au început imediat manevrele de resuscitare, încercând minute în șir să îi salveze viața.

Reprezentanții ISU Maramureș au transmis că intervenția a fost una contracronometru: „Forțele de intervenție au găsit la locul evenimentului o victimă inconștientă. Este vorba despre un bărbat în vârstă de 35 de ani, aflat în stop cardio-respirator. Victima a fost extrasă de urgență din autovehicul și au fost începute imediat manevrele de resuscitare. Din fericire, bărbatul a răspuns manevrelor medicale, acesta fiind preluat de echipajul TIM și transportat de urgență la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean din Baia Mare pentru îngrijiri medicale de specialitate”.

Din fericire, în urma impactului nu au fost raportate alte victime, însă cele două autoturisme avariate și autoutilitara au suferit pagube importante.  Polițiștii continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate toate împrejurările în care s-a produs incidentul. Primele indicii arată însă că accidentul a fost cauzat de starea medicală a șoferului, care s-ar fi prăbușit la volan înainte de a pierde controlul direcției.

Dezvoltat cu de Ottoweb

Altă știre 0/0
Comentarii Anchete Politică Necitite