Un tânăr din Carei a fost prins de polițiști în timp ce conducea cu un permis fals, de Italia. În urma verificărilor, oamenii legii au descoperit că careianul de 26 de ani nu poseda, de fapt, niciun permis de conducere. Acum, tânărul s-a ales cu un dosar penal.
Ieri, 7 mai, în jurul orei 17.20, polițiștii rutieri din cadrul Poliției municipiului Carei au depistat în trafic un tânăr, de 26 de ani, din municipiul Carei, la volanul unui autoturism pe raza localității de domiciliu.
În urma controlului efectuat persoana de la volan a prezentat organelor de poliție un permis de conducere eliberat de autoritățile italiene care în urma verificărilor efectuate, s-a dovedit a fi fals. De asemenea, susnumitul nu posedă permis de conducere de nici o categorie.
În cauză cercetările continuă în cadrul dosarului penal întocmit sub aspectul comiterii infracțiunilor de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere si uz de fals.
sursa: IPJ Satu Mare
Un tânăr din Carei s-a ales cu dosar penal când polițiștii i-au văzut permisul de Italia
Un tânăr din Carei a fost prins de polițiști în timp ce conducea cu un permis fals, de Italia. În urma verificărilor, oamenii legii au descoperit că careianul de 26 de ani nu poseda, de fapt, niciun p...
Citește și
Actualitate
Elev prins cu cannabis după ce a aruncat un pachet de țigări la vederea polițiștilor, în Satu Mare
Actualitate
FOTO. Incendiu la o presă de balotat, în județul Satu Mare. Ard mai multe hectare
Actualitate
FOTO. Campionatul Mondial al Berilor se joacă la ATAC: sortimente la prețuri mici zi de zi
Actualitate
Mobilizare la Satu Mare: Elicopter SMURD solicitat pentru transferul unui bebeluș de 8 luni aflat în stare critică
Actualitate
Polițiștii sătmăreni le-au bătut la ușă. Își vor petrece următorii ani după gratii
Actualitate
Accident ca-n filme, în Satu Mare. A depășit neregulamentar o dubă, a lovit o altă mașină, condusă tot neregulamentar
Actualitate
Motociclist rănit într-un accident produs în județul Satu Mare. Un șofer nu ar fi acordat prioritate
Actualitate
SATU MARE. Doi ani de detenție după ce un bărbat a furat aproape 150 de tablete din Profi
Actualitate
Banca Mobilă BCR își consolidează prezența în județul Satu Mare, oferind locuitorilor acces mai facil la servicii financiare și soluții tehnologice
Actualitate