Beneficiile economice ale sistemului în cinci fracțiiLocalnicii nu au câștigat doar o comună mai curată. Tariful de salubritate a rămas la 5 lei/persoană, iar facturile plătite de primărie pentru acest serviciu au scăzut considerabil. Totul datorită gradului de colectare selectivă de peste 60%. Satu Mare, de exemplu, are un grad de colectare sub 10%, apropiat de media națională și mult sub țintele asumate de România pentru 2020, adică 50%. "Plătim tot mai puțin la fondul de mediu. Nu a fost ușor să implementăm sistemul, a trebuit să mergem din casă în casă, să explicăm oamenilor. Dar odată ce au înțeles beneficiile, gradul de colectare a crescut foarte mult", spune primarul comunei Sălacea, Horvath Bela.
Satu Mare, alături de Parma sau BesançonAve Bihor se pregătește să aducă Satu Mare în compania selectă a unor localități din Europa care și-au propus să atingă ținta de zero deșeuri menajere. "Am făcut niște proiecte pilot în Sălacea, în Cociuba Mare, în Drăgănești, unde am arătat cu adevărat, că în trei luni, în jumătate de an se poate schimba o comunitate întreagă. Într-un oraș de 100 de mii de locuitori adaptarea unui sistem de colectare în cinci fracții necesită mult mai mult efort de comunicare", spune Kovacs Zoltan, director AVE Bihor.
Contractul de salubritate pentru orașul Satu Mare a fost câștigat de firma AVE Bihor, însă Florisal a contestat rezultatul licitației. Decizia finală a instanței va stabili cine se va ocupa cu gestionarea deșeurilor în Satu Mare pentru următorii 10 ani.
Click pe videoul de mai jos, pentru a vedea cum arată sistemul în cinci fracții implementata de AVE Bihor în Sălacea: SURSA: