Un incident care putea avea urmări grave s-a produs în această dimineață, în municipiul Satu Mare, după ce fragmente din fațada unui bloc turn din cartierul Micro 16, situat pe Drumul Careiului, s-au desprins și au căzut pe trotuar, conform informațiilor PresaSM.
Evenimentul a avut loc în jurul orei 09:40, fiind semnalat prin Serviciul Național Unic pentru Apeluri de Urgență 112 de către martori care au observat bucățile de tencuială și beton desprinzându-se de pe clădire. La fața locului au intervenit prompt pompierii, cu o autospecială dotată cu scară, pentru a îndepărta elementele instabile și a securiza zona. Intervenția a vizat prevenirea unor accidente, în condițiile în care bucățile de fațadă au căzut într-o zonă circulată. Din fericire, nu au fost înregistrate victime.
Incidentul vine în contextul unei avertizări meteorologice de Cod Galben emisă de Administrația Națională de Meteorologie, valabilă astăzi, 8 aprilie, în intervalul 10:00 – 21:00. Meteorologii anunță intensificări ale vântului și în județul Satu Mare, unde rafalele pot atinge viteze de 50 până la 70 km/h.
Deși cele mai severe fenomene sunt prognozate în zonele montane, unde viscolul și rafalele pot depăși 90 km/h, iar la altitudini mari chiar 130 km/h, în nord-vestul țării efectele principale sunt legate de vântul puternic, care poate provoca astfel de incidente.
Autoritățile recomandă populației să evite zonele cu risc, precum cele cu fațade degradate, arbori sau panouri instabile, și să asigure obiectele care pot fi luate de vânt. Totodată, asociațiile de proprietari sunt sfătuite să verifice starea clădirilor și să intervină preventiv, pentru a reduce riscurile în astfel de condiții meteo.