VIDEO. Sătmărenii plecați călare spre Alba Iulia, aplaudați peste tot!
Călăreți ai Asociației Ecvestre Perla Neagră Satu Mare, care au înțeles să celebreze Marea Unire parcurând drumul călare până la Alba Iulia, au ajuns în această seară în comuna Hida, județul Sălaj. Ac...
Călăreți ai Asociației Ecvestre Perla Neagră Satu Mare, care au înțeles să celebreze Marea Unire parcurând drumul călare până la Alba Iulia, au ajuns în această seară în comuna Hida, județul Sălaj. Acolo unde au fost așteptați în centrul comunei de către sute de persoane. Avocatul Adrian Cozma, consilier județean care a inițiat acest demers, alături de membrii Asociației, le-au mulțumit românilor veniți să îi întâmpine.
Sătmărenii au pornit duminică, 25 noiembrie 2018, de la ora 8.00, din fața Primăriei orașului Ardud, unde grupul de călăreți a fost salutat de oficialitățile locale, în frunte cu primarul Marius Ovidiu Duma.
Aceștia au ajuns duminică noaptea în Cehul Silvaniei, unde au fost primiți ca niște eroi, de către sute de localnici!
Traseul acestei interesante și emoționante călătorii va trece prin Cehu Silvaniei, Hida, Gilău, Râmeți, iar în ziua de 1 Decembrie, delegația sătmăreană va ajunge la Alba Iulia spre a aduce un pios omagiu luptei și jertfei eroilor neamului românesc, pentru împlinirea celui mai fierbinte vis al tuteror românilor din cele patru zări.
”Este o echipă de patrioţi, o echipă de români adevăraţi, care a înţeles importanţa acestui eveniment, importanţa pe care trebuie să o acordăm Marii Uniri şi făuririi statului român. Ne bucurăm că ne-aţi fost alături, că ne-aţi sprijiniit. Întreaga comunitate din Ardud şi din județul Satu Mare, de aceea vă mulţumim! Vă vom reprezenta cu cinste şi onoare, vom duce drapelul oraşului Ardud în cetatea din Alba Iulia, în Piaţa Unirii, acolo unde toţi vom striga în numele celor din Ardud şi din Satu Mare: Vrem să ne unim cu ţara! Exact ca şi acum 100 de ani”, a declarat Adrian Cozma.
Citește și
Actualitate
De la benzinărie direct în stâlp! Cum s-a terminat cursa nocturnă a doi prieteni din Ardud
Actualitate
ȘOCANT în Dorolț! Și-ar fi atacat mama cu un cric. Victima a fugit în parc ca să scape de propriul fiu!
Actualitate
El 17, ea 13. S-au cunoscut la cules de căpșuni și au un copil. Judecat pentru viol asupra unui minor
Actualitate
FOTO/VIDEO. O șoferiță a lovit ambulanța, aflată în misiune. Cum s-a produs întregul incident
Actualitate
Opt whisky-uri, zero permis și 160 km/h! De la petrecere direct în șanț, în județul Satu Mare
Actualitate
Primarul Ardudului, reacție după ce ANI îl vrea demis din funcție: „Sentința îmi este favorabilă!”
Actualitate
FOTO/VIDEO. Accident pe DN 19, la Moftinu Mic. Ambulanță aflată aparent în misiune, lovită de un autoturism
Actualitate
Pensii mai mici în Satu Mare decât în multe județe din țară. Cât încasează, în medie, pensionarii sătmăreni
Actualitate
CAZ ȘOCANT în Satu Mare. Minoră obligată să întrețină relații cu 20 de bărbați într-o noapte, acuză bunica
Actualitate