Zoltan Pataki - omul din fruntea Olimpiei - NU prea CUNOAȘTE regulamentele FRF
Noul președinte al Comitetului Director al Olimpiei Satu Mare, Pataki Zoltan, fost fotbalist important la nivel național, iar în viața de zi cu zi profesor de educație fizică și sport, respectiv preșe...
Noul președinte al Comitetului Director al Olimpiei Satu Mare, Pataki Zoltan, fost fotbalist important la nivel național, iar în viața de zi cu zi profesor de educație fizică și sport, respectiv președinte al Comisiei de Disciplină a Asociației Județene de Fotbal, se pare că nu prea cunoaște regulamentele Federației Române de Fotbal. Dar este una dintre cele mai importante persoane din conducerea Olimpiei!
Mai exact, la ultimul examen pentru postul de observator de joc, susținut la Casa Fotbalului din București, în luna august a anului trecut, Pataki Zoltan a obținut doar 9 puncte (!) din 24 posibile. S-a promovat doar cu minim 21 de puncte. Pataki Zoltan se pare că nu a obținut nici măcar jumătate din minim.
Nici alți componenți ai Comitetului Director al Olimpiei nu par să aibă prea multe taine cu fotbalul. Consilierul județean Horvath Alexandru sau consilierul local Octavian Ardelean sunt doar două exemple în acest sens.
Pataki Zoltan ar fi fost numit în funcția de președinte al Comitetului Director pentru a restabili echilibru în Consiliul Local și Consiliul Județean. Mai exact, ar fi fost o propunere pentru sau din partea UDMR.
De altfel, consilierii UDMR au blocat de mai multe ori proiectele de finanțare către bugetul Olimpiei Satu Mare, fapt care se putea lăsa cu plecarea în masă a jucătorilor și condamnarea clubului. Suntem curioși care va fi poziția UDMR față de Olimpia de acum înainte!?
Citește și
Actualitate
FOTO. Sistemul antigrindină de la Satu Mare, dat exemplu la nivel național. Când ar putea fi dat în folosință
Actualitate
PROGRAM duminică, 19 iulie, The Park Festival: Horia Brenciu, Funkorporation și Neoton Família, dar și zeci de activități pentru toate vârstele
Actualitate
FILTRE. Controale temporare în toate punctele de la granița cu Ungaria. Poliția de Frontieră, Poliția și Jandarmeria
Actualitate
Și-a terorizat fratele cu toporul în fața copiilor, a distrus o casă. Vecinii s-au ascuns de frică
Actualitate
A sărit gardul pentru un pachet de țigări, dar a ajuns să execute patru ani de închisoare
Actualitate
FOTO. Poliția Satu Mare explică: un șofer beat, cu cuțit asupra lui, a amenințat polițiștii. Trupele speciale l-au imobilizat
Actualitate
OAȘ. Accident în lanț, trei mașini distruse. Șoferul avea o alcoolemie uriașă
Actualitate
FOTO. Șofer beat, încătușat ASTĂZI după o urmărire ca în filme pe străzile din Satu Mare. Polițiștii au scos armele după ce bărbatul ar fi scos un cuțit
Actualitate
FOTOGALERIE. Începe StreetMusic Festival, cel mai colorat eveniment al orașului Satu Mare
Actualitate